Zykalor conține substanța activă aripiprazol și aparține unui grup de medicamente numite antipsihotice. Este utilizat pentru tratamentul adulților și adolescenților cu vârsta de 15 ani sau peste care au o boală caracterizată prin simptome cum sunt: auzirea, vederea sau perceperea unor lucruri care nu există în realitate, suspiciune, convingeri greșite, vorbire și comportament incoerente și lipsă a emoțiilor. De asemenea, persoanele cu această boală pot să se simtă deprimate, vinovate, temătoare fără motiv sau iritate. Zykalor este utilizat în tratamentul adulților și adolescenților cu vârsta de 13 ani și peste care au o afecțiune cu simptome cum sunt stare de bine exagerată, energie în exces, nevoie mult mai scăzută de somn decât în mod uzual, vorbire foarte rapidă și fugă de idei și, uneori, iritabilitate severă. La adulți, acesta previne, de asemenea revenirea tulburării la pacienții care au răspuns pozitiv la tratamentul cu Zykalor.
Nu luați Zykalor:
Atenționări și precauții Înainte să luați Zykalor, adresați-vă medicului dumneavoastră. În timpul tratamentului cu aripiprazol, au fost raportate gânduri și comportamente suicidare. Spuneți imediat medicului dumneavoastră dacă aveți orice gânduri sau sentimente de a vă face rău. Înainte să luați Zykalor, adresați-vă medicului dumneavoastră dacă prezentați:
Dacă sunteți un pacient vârstnic și sunteți diagnosticat cu demență (pierdere a memoriei și a altor capacități mintale), dumneavoastră sau persoana care vă îngrijește /ruda dumneavoastră trebuie să spună medicului dumneavoastră dacă ați avut vreodată un accident vascular cerebral sau un accident ischemic tranzitor. Adresați-vă imediat medicului dumneavoastră dacă aveți orice gânduri sau sentimente de a vă face rău. S-au raportat gânduri și comportamente de suicid în timpul tratamentului cu aripiprazol. Informați-l imediat pe medicul dumneavoastră dacă aveți contractură sau inflexibilitate musculară însoțită de febră mare, transpirație, alterare a statusului mintal sau bătăi rapide și neregulate ale inimii. Spuneți medicului dumneavoastră dacă dumneavoastră sau membrii familiei / persoanele care vă au în îngrijire observați că manifestați dorințe/nevoi de a vă comporta într-un mod neobișnuit pentru dumneavoastră și nu puteți rezista impulsurilor, nevoii sau tentației de a desfășura anumite acțiuni care v-ar putea face rău dumneavoastră sau celor din jur. Acestea se numesc tulburări de control al impulsurilor și pot include tulburări comportamentale, precum: dependențe de jocuri de noroc, mâncatul sau cumpărăturile în exces, o preocupare anormală pentru sex cu o intensificare a gândurilor și sentimentelor de natură sexuală. Medicul dumneavoastră poate fi nevoit să vă modifice doza sau să vă oprească tratamentul. Aripiprazolul poate cauza somnolență, scăderea tensiunii arteriale la ridicarea în picioare, amețeală și modificări ale capacității dumneavoastră de deplasare și de menținere a echilibrului, ceea ce poate duce la căderi. Trebuie exercitată precauție, în special dacă sunteți un pacient vârstnic sau aveți un fizic slăbit. Copii și adolescenți Nu utilizați acest medicament la copiii și adolescenții cu vârsta sub 13 ani. Nu este cunoscut dacă utilizarea la acești pacienți este sigură și eficace. Zykalor împreună cu alte medicamente Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luați, ați luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente. Medicamente care scad tensiunea arterială: Zykalor poate crește efectul medicamentelor utilizate pentru a scădea tensiunea arterială. Asigurați-vă că spuneți medicului dumneavoastră dacă luați un medicament pentru a vă ține sub control tensiunea arterială. Dacă luați Zycalor împreună cu alte medicamente, ar putea fi necesar ca medicul dumneavoastră să vă modifice doza de Zykalor sau dozele celorlalte medicamente. În special, este important să îi menționați medicului dumneavoastră următoarele:
Aceste medicamente pot crește riscul de reacții adverse sau reduce efectul Zykalor; dacă manifestați orice simptom neobișnuit atunci când luați aceste medicamente împreună cu Zykalor trebuie să vă adresați medicului. Medicamentele care cresc concentrația de serotonină sunt utilizate, de obicei, în afecțiuni care includ depresia, tulburarea de anxietate generalizată, tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) și fobia socială, precum și migrena și durerea:
Zykalor împreună cu alimente și băuturi Zykalor poate fi luat indiferent de orarul meselor. Consumul de alcool etilic trebuie evitat în timpul administrării Zykalor. Sarcina, alăptarea și fertilitatea Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Asigurați-vă că spuneți imediat medicului dumneavoastră dacă sunteți gravidă, credeți că ați putea fi gravidă sau plănuiți să deveniți gravidă. Următoarele simptome pot să apară la nou-născuții ale căror mame au utilizat Zykalor în ultimul trimestru de sarcină (ultimele trei luni de sarcină): tremurături, rigiditate și/sau slăbiciune musculară, somnolență, agitație, probleme la respirație și dificultăți de hrănire. În cazul în care copilul dumneavoastră prezintă oricare dintre aceste simptome, poate fi necesar să vă contactați medicul. Dacă luați Zykalor, medicul dumneavoastră va discuta cu dumneavoastră dacă trebuie sau nu să alăptați, având în vedere beneficiul tratamentului pentru dumneavoastră și beneficiul alăptării pentru copil. Nu trebuie să le faceți pe amândouă. Adresați-vă medicului dumneavoastră pentru informații privind cea mai bună modalitate de a vă hrăni copilul dacă luați acest medicament. Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor Pot apărea amețeală și tulburări de vedere în timpul tratamentului cu acest medicament (vezi pct. 4). Acest lucru trebuie luat în considerare în cazurile în care este necesară atenție completă, de exemplu, la conducerea unei mașini sau folosirea utilajelor. Zykalor conține lactoză Dacă medicul dumneavoastră v-a atenționat că aveți intoleranță la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebați înainte de a lua acest medicament. Zykalor conține mai puțin de 1 mmol sodiu (23 mg) per comprimat, adică practic „nu conține sodiu”.
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Asigurați-vă că spuneți imediat medicului dumneavoastră dacă sunteți gravidă, credeți că ați putea fi gravidă sau plănuiți să deveniți gravidă. Următoarele simptome pot să apară la nou-născuții ale căror mame au utilizat Zykalor în ultimul trimestru de sarcină (ultimele trei luni de sarcină): tremurături, rigiditate și/sau slăbiciune musculară, somnolență, agitație, probleme la respirație și dificultăți de hrănire. În cazul în care copilul dumneavoastră prezintă oricare dintre aceste simptome, poate fi necesar să vă contactați medicul. Dacă luați Zykalor, medicul dumneavoastră va discuta cu dumneavoastră dacă trebuie sau nu să alăptați, având în vedere beneficiul tratamentului pentru dumneavoastră și beneficiul alăptării pentru copil. Nu trebuie să le faceți pe amândouă. Adresați-vă medicului dumneavoastră pentru informații privind cea mai bună modalitate de a vă hrăni copilul dacă luați acest medicament
Text din prospectul acestui medicament.
Tratamentul cu aripiprazol poate fi inițiat cu o doză mică sub formă de soluție orală (lichid). Doza poate fi treptat crescută până la doza recomandată pentru adolescenți de 10 mg o dată pe zi. Totuși, medicul dumneavoastră vă poate prescrie o doză mai mică sau mai mare până la o doză maximă de 30 mg o dată pe zi. Forma farmaceutică Zykalor soluție orală nu este disponibilă. Trebuie să folosiți un alt medicament care conține aceeași substanță activă. Dacă aveți impresia că efectul Zykalor este fie prea puternic, fie prea slab, spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului. Încercați să luați comprimatul de Zykalor la aceeași oră în fiecare zi. Nu are importanță dacă îl luați cu sau fără alimente. Luați întotdeauna comprimatul cu apă și înghițiți-l întreg.
Text din prospectul acestui medicament.
Luați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur. Doza recomandată pentru adulți este de 15 mg o dată pe zi. Cu toate acestea, medicul dumneavoastră vă poate prescrie o doză mai mică sau mai mare, până la maxim 30 mg o dată pe zi. Utilizarea la copii și adolescenți Tratamentul cu aripiprazol poate fi inițiat cu o doză mică sub formă de soluție orală (lichid). Doza poate fi treptat crescută până la doza recomandată pentru adolescenți de 10 mg o dată pe zi. Totuși, medicul dumneavoastră vă poate prescrie o doză mai mică sau mai mare până la o doză maximă de 30 mg o dată pe zi. Forma farmaceutică Zykalor soluție orală nu este disponibilă. Trebuie să folosiți un alt medicament care conține aceeași substanță activă. Dacă aveți impresia că efectul Zykalor este fie prea puternic, fie prea slab, spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului. Încercați să luați comprimatul de Zykalor la aceeași oră în fiecare zi. Nu are importanță dacă îl luați cu sau fără alimente. Luați întotdeauna comprimatul cu apă și înghițiți-l întreg. Chiar dacă vă simțiți mai bine, nu schimbați sau întrerupeți doza zilnică de Zykalor fără a discuta în prealabil cu medicul dumneavoastră. Dacă luați mai mult Zykalor decât trebuie Dacă vă dați seama că ați luat mai mult Zykalor decât v-a recomandat medicul dumneavoastră (sau dacă altcineva a luat o parte din medicamentul dumneavoastră Zykalor), adresați-vă imediat medicului. Dacă nu-l găsiți, mergeți la cel mai apropiat spital și luați cutia cu dumneavoastră. Pacienții care au luat prea mult aripiprazol au prezentat următoarele simptome:
Alte simptome pot include:
Contactați imediat pe medicul dumneavoastră sau spitalul dacă prezentați oricare dintre manifestările de mai sus. Dacă uitați să luați Zykalor Dacă uitați o doză, luați doza omisă imediat ce vă amintiți, dar nu luați două doze într-o zi. Dacă încetați să luați Zykalor Nu încetați tratamentul dumneavoastră doar pentru că vă simțiți mai bine. Este important să continuați să luați Zykalor comprimate atât timp cât v-a recomandat medicul dumneavoastră. Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră farmacistul.
Ca toate medicamentele, Zykalor poate avea reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Reacții adverse frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane):
Reacții adverse mai puțin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane):
Următoarele reacții adverse au fost raportate după punerea pe piață a aripiprazolului oral, dar frecvența cu care acestea apar nu este cunoscută:
Spuneți medicului dumneavoastră dacă prezentați oricare dintre aceste manifestări; acesta va discuta modalitățile de gestionare sau de a reduce aceste simptome. La pacienții vârstnici cu demență, s-au raportat mai multe cazuri de deces în timpul tratamentului cu aripiprazol. În plus, s-au raportat cazuri de accidente vasculare cerebrale sau accidente ischemice tranzitorii. Reacții adverse suplimentare la copii și adolescenți Adolescenții cu vârsta de 13 ani și peste au prezentat reacții adverse care au fost similare ca frecvență și tip cu cele observate la adulți, cu excepția faptului că somnolența, mișcările necontrolate spasmodice sau sacadate, agitația și oboseala au fost foarte frecvente (mai mult de 1 din 10 pacienți) și durerea în regiunea abdominală superioară, gura uscată, bătăile rapide ale inimii, creșterea în greutate, creșterea poftei de mâncare, spasmele musculare, mișcările necontrolate ale membrelor și senzația de amețeală, mai ales la ridicarea din poziția culcat sau așezat au fost frecvente (mai mult de 1 din 100 pacienți). Raportarea reacțiilor adverse Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacții adverse nemenționate în acest prospect. De asemenea, puteți raporta reacțiile adverse direct la Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București 011478- RO e-mail: [email protected] Website: www.anm.ro Raportând reacțiile adverse, puteți contribui la furnizarea de informații suplimentare privind siguranța acestui medicament.
A nu se lăsa la vederea și îndemâna copiilor. Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie și pe blister, după EXP. Data expirării se referă la ultima zi a lunii respective. Acest medicament nu necesită condiții speciale de păstrare. Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a rezidurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să eliminați medicamentele care nu vă sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Ce conține Zykalor
10 mg si 30 mg: oxid roșu de fer (E 172) 15 mg: oxid galben de fer (E 172) 7 Cum arată Zykalor și conținutul ambalajului ZYKALOR 5 mg comprimate: Comprimate de culoare albastră, rectangulare, cu dimensiunile de aproximativ 8,0 x 4,5 mm ZYKALOR 10 mg comprimate: Comprimate de culoare roz, rectangulare, cu o linie mediană pe una dintre fețe și dimensiunile de aproximativ 8,5 x 4,0 mm. Comprimatul poate fi divizat în doze egale. ZYKALOR 15 mg comprimate: Comprimate de culoare galbenă, rotunde, cu diametrul de aproximativ 7,0 mm. ZYKALOR 20 mg comprimate: Comprimate de culoare albă, rotunde, cu diametrul de aproximativ 8,0 mm, cu o linie mediană pe una dintre fețe. Comprimatul poate fi divizat în doze egale. ZYKALOR 30 mg comprimate: Comprimate de culoare roz, rotunde, cu diametrul de aproximativ 9,5 mm, cu o linie mediană pe una dintre fețe. Comprimatul poate fi divizat în doze egale. Comprimatele de Zykalor sunt disponibile în cutii cu blistere din OPA-Al-PVC/Al, care conțin 14, 28, 30, 56, 60, 84 sau 90 de comprimate. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate. Deținătorul autorizației de punere pe piață și fabricantul Deținătorul autorizației de punere pe piață Medochemie Ltd 1-10 Constantinoupoleos Str., 3011 Limassol, Cipru Fabricantul Medochemie Ltd., Factory AZ: 2 Michael Erakleous street, Agios Athanassios Industrial Area, Agios Athanassios, Limassol, Cipru Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spațiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale: Estonia Zykalor Bulgaria Zykalor 10 mg/15 mg Croația Zykalor 10 mg/15 mg Tablete Cipru Zykalor 5 mg/10 mg/15 mg/20 mg/30 mg Republica Cehă Zykalor 10 mg/15 mg Tablety Grecia Zykalor 10 mg/15 mg/30 mg Zykalor 15 mg tabletės Lituania Zykalor 10 mg tabletės Letonia Zykalor 10 mg/15 mg Tabletes Portugalia Zykalor 5 mg/10 mg/15 mg comprimidos România Zykalor 5 mg/10 mg/15 mg/20 mg/30 mg comprimate Republica Slovacia Zykalor 10 mg/15 mg Tablety Spania Zykalor 5 mg/10 mg/15 mg comprimidos Slovenia Zykalor 10 mg15 mg tablete Acest prospect a fost revizuit în Mai 2023. 8
Zykalor conține substanța activă aripiprazol și aparține unui grup de medicamente numite antipsihotice.
Da, ZYKALOR 10 mg se elibereaza pe baza de reteta medicala. Pentru a-l obtine, va trebui sa va prezentati la medic.
Substanta activa din ZYKALOR 10 mg este ARIPIPRAZOLUM.
Se prezintă sub formă de comprimate, 10mg.
Îl rescriem în cuvinte obișnuite, păstrând toate avertismentele. Nu adăugăm nimic care nu e în textul oficial.
Răspunsul se caută în textul oficial de mai jos. Dacă informația nu e acolo, îți spune că nu e — nu o inventează.