Acest medicament se poate elibera fără prescripție medicală. Se recomandă citirea cu atenție a prospectului sau a informațiilor de pe ambalaj. Dacă apar manifestări neplăcute, adresați-vă medicului sau farmacistului.
Rival conține ca substanță activă clorhidratul de difenhidramină, care aparține unui grup de medicamente numite antihistaminice uz local. Are efect antihistaminic (blochează efectul histaminei eliberate în exces) și anestezic ușor. Rival gel este indicat pentru calmarea durerii, mâncărimilor și inflamațiilor care însoțesc afecțiunile pielii cu componentă alergică cum sunt: înțepăturile de insecte, arsurile minore, arsurile solare, zgârieturile și iritațiile minore ale pielii. Dacă după 7 zile nu vă simțiți mai bine sau vă simțiți mai rău, trebuie să vă adresați unui medic.
Nu utilizați Rival
Atenționări și precauții Înainte să utilizați Rival, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acest medicament este indicat numai aplicării pe piele. Nu îl înghițiți. Evitați contactul cu ochii, mucoasa nasului sau gurii. Înainte și după aplicarea gelului, spălați-vă bine pe mâini. Dacă gelul este aplicat în mod repetat de către o altă persoană, aceasta trebuie să poarte mănuși de protecție. Zona pe care ați aplicat gelul trebuie protejată de expunerea excesivă la lumină solară sau artificială, deoarece Rival poate provoca fotosensibilizarea acelor zone. Dacă apare o erupție la nivelul pielii sau alte reacții adverse, întrerupeți utilizarea Rival. Nu se utilizează la nou-născuți și copii cu vârsta sub 2 ani decât la recomandarea medicului pediatru. Rival împreună cu alte medicamente Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizați, ați utilizat recent sau s-ar putea să utilizați orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripție medicală. În cazul utilizării Rival în dozele și condițiile recomandate este puțin probabil să se producă interacțiuni medicamentoase semnificative clinic. Nu utilizați Rival în același timp cu alte medicamente care conțin difenhidramină, chiar și cele administrate oral. Nu utilizați produse dermato-cosmetice sau alte produse de îngrijire a pielii pe zona pe care ați aplicat Rival gel. Sarcina, alăptarea și fertilitatea Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Rival nu trebuie utilizat în primele trei luni de sarcină. Ca măsură de precauție, datorită posibilei absorbții sistemice, Rival nu trebuie utilizat în următoarele luni de sarcină decât dacă este absolut necesar și în condițiile și în dozele recomandate. Trebuie evitată aplicarea pe suprafețe mari de piele, în special pe zone cu piele care prezintă inflamații sau leziuni. Rival trece în lapte și nu trebuie utilizat în timpul alăptării. Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor Rival gel nu influențează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje dacă este administrat conform recomandărilor. Dacă ați aplicat Rival pe suprafețe mari de piele sau care prezintă leziuni, nu conduceți vehicule și nu folosiți utilaje, deoarece pot să apară reacții adverse cum sunt amețeli sau somnolență. Rival conține propilenglicol, care poate provoca iritație cutanată.
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Rival nu trebuie utilizat în primele trei luni de sarcină. Ca măsură de precauție, datorită posibilei absorbții sistemice, Rival nu trebuie utilizat în următoarele luni de sarcină decât dacă este absolut necesar și în condițiile și în dozele recomandate. Trebuie evitată aplicarea pe suprafețe mari de piele, în special pe zone cu piele care prezintă inflamații sau leziuni. Rival trece în lapte și nu trebuie utilizat în timpul alăptării
Text din prospectul acestui medicament.
Utilizați întotdeauna acest medicament exact așa cum este descris în acest prospect sau cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur. Rival este destinat administrării cutanate. 2 Utilizarea la adulți Se recomandă aplicarea în strat subțire, în 4-6 aplicații pe zi, prin masaj ușor, a unei cantități de gel de la mărimea unei cireșe până la cea a unei nuci (1-3 g), la nivelul zonei afectate. Efectul terapeutic apare imediat după aplicare și poate dura până la 6 ore. Utilizarea la copii cu vârsta peste 2 ani și adolescenți Se recomandă aplicarea cu o frecvență de maxim 4 ori pe zi, în același mod ca și la adulți. Utilizarea la copii cu vârsta sub 2 ani La acest grup de vârstă, gelul se aplică numai la recomandarea medicului pediatru. Durata tratamentului depinde de efectul terapeutic. Dacă după 7 zile de tratament nu se observă ameliorarea simptomelor sau acestea se agravează, diagnosticul și tratamentul trebuie reevaluate. Dacă ați utilizat mai mult Rival decât trebuie Dacă ați aplicat o cantitate mai mare de Rival decât cea recomandată, trebuie să spălați zona pe care ați aplicat Rival cu o cantitate mare de apă și săpun. Dacă ați uitat să utilizați Rival Dacă ați uitat să aplicați o doză, aplicați-o imediat ce v-ați amintit. Totuși dacă este timpul pentru următoarea doză, aplicați-o doar pe aceasta. Nu utilizați o cantitate dublă pentru a compensa aplicația uitată. Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Reacțiile adverse sunt clasificate după următoarele frecvențe: Foarte frecvente: care afectează mai mult de 1 pacient din 10 Frecvente: care afectează mai puțin de 1 din 10 pacienți Mai puțin frecvente: care afectează mai puțin de 1 din 100 pacienți Rare: care afectează mai puțin de 1 din 1000 pacienți Foarte rare: care afectează mai puțin de 1 din 10000 pacienți Cu frecvență necunoscută: care nu poate fi estimată din datele disponibile Rare: reacții locale de tip înroșirea pielii, erupții trecătoare pe piele, vezicule, acumulare de lichid pe sub piele, reacții alergice la nivelul pielii și sensibilitate a pielii la lumina solară (a se evita expunerea directă la soare!). În cazuri rare pot apare reacții sistemice, mai ales după aplicații de cantități mari pe suprafețe întinse, sub pansament ocluziv sau pe răni, datorită absorbției cutanate a difenhidraminei. Acestea pot fi: uscăciunea gurii, oboseală, tulburări la urinare și, în special la copii, stare de agitație, hiperexcitabilitate, anxietate și crampe. Raportarea reacțiilor adverse Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacții adverse nemenționate în acest prospect. De asemenea, puteți raporta reacțiile adverse direct prin intermediul sistemului național de raportare, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România 3 Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București 011478-RO Tel: +4 0757 117 259 Fax: +4 0213 163 497 e-mail: [email protected] Raportând reacțiile adverse, puteți contribui la furnizarea de informații suplimentare privind siguranța acestui medicament.
Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor. Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original. Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Ce conține Rival
Cum arată Rival și conținutul ambalajului Gel omogen, transparent, incolor, cu miros caracteristic de mentol. Rival este disponibil în: Cutie cu un tub din aluminiu acoperit la interior cu un lac epoxifenolic, închis cu membrană din aluminiu și capac cu filet din polietilenă sau polipropilenă, conținând 20 g gel. Cutie cu un tub din aluminiu acoperit la interior cu un lac epoxifenolic, închis cu membrană din aluminiu și capac cu filet din polietilenă sau polipropilenă, conținând 35 g gel. Cutie cu un tub din aluminiu acoperit la interior cu un lac epoxifenolic, închis cu membrană din aluminiu și capac cu filet din polietilenă sau polipropilenă, conținând 50 g gel. Deținătorul autorizației de punere pe piață și fabricantul Deținătorul autorizației de punere pe piață FITERMAN PHARMA S.R.L. Str. Moara de Foc nr. 35, 700520, Județul Iași, România Fabricantul FITERMAN PHARMA S.R.L. DJ 249E Km 0900, Sat Tomești, Comuna Tomești, 707515, Județul Iași, România Pentru orice informații referitoare la acest medicament, vă rugăm să contactați reprezentanța locală a deținătorului autorizației de punere pe piață: Acest prospect a fost revizuit în Ianuarie, 2026.
Rival conține ca substanță activă clorhidratul de difenhidramină, care aparține unui grup de medicamente numite antihistaminice uz local.
Nu, RIVAL 20 mg/g este un medicament OTC (Over The Counter), care poate fi achizitionat fara reteta medicala.
Substanta activa din RIVAL 20 mg/g este DIPHENHYDRAMINUM.
Se prezintă sub formă de gel, 20mg/g.
Îl rescriem în cuvinte obișnuite, păstrând toate avertismentele. Nu adăugăm nimic care nu e în textul oficial.
Răspunsul se caută în textul oficial de mai jos. Dacă informația nu e acolo, îți spune că nu e — nu o inventează.