Substanța activă conținută de Raenom este ivabradina. Raenom este un medicament pentru afecțiuni ale inimii, utilizat în tratamentul: − Anginei pectorale stabile simptomatice (afecțiune care determină durere în piept), la pacienți adulți a căror frecvență cardiacă este mai mare sau egală cu 70 bătăi pe minut. Este utilizat la pacienții adulți care nu tolerează sau care nu pot utiliza pentru afecțiuni ale inimii medicamentele numite beta-blocante. Este utilizat, de asemenea, în combinație cu betablocantele la pacienții adulți a căror afecțiune nu este controlată în întregime cu un beta-blocant. − Insuficienței cardiace cronice la pacienții adulți a căror frecvență de bătaie a inimii este mai mare sau egală cu 75 bătăi pe minut. Este utilizată în asociere cu terapia standard, inclusiv tratamentul cu beta-blocante, sau atunci când beta-blocantele sunt contraindicate sau nu sunt tolerate. Informații despre angina pectorală stabilă (numită de obicei „angină”) Angina stabilă este o boală a inimii care apare atunci când inima nu primește suficient oxigen. Cel mai frecvent simptom al anginei este durerea sau disconfortul în piept. Informații despre insuficiența cardiacă cronică Insuficiența cardiacă cronică este o afecțiune a inimii care se produce atunci când inima dumneavoastră nu poate pompa suficient sânge către restul corpului. Cele mai frecvente simptome ale insuficienței cardiace sunt sufocare, oboseală, epuizare și umflare a gleznelor. Cum acționează Raenom? Acțiunea specifică a Raenom de a reduce frecvența bătăilor inimii ajută la:
2. Ce trebuie sǎ știți înainte să luați Raenom Nu luați Raenom
Atenționări și precauții Înainte să luați Raenom, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului:
Dacă vă aflați în oricare dintre situațiile menționate mai sus, discutați imediat cu medicul dumneavoastră înainte de a lua Raenom sau în timpul tratamentului. Copii și adolescenți Nu administrați acest medicament copiilor și adolescenților cu vârsta sub 18 ani. Datele disponibile sunt insuficiente la această grupă de vârstă. 2 Raenom împreună cu alte medicamente Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luați, ați luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente. Asigurați-vă că l-ați anunțat pe medicul dumneavoastră dacă luați oricare dintre următoarele medicamente, deoarece se poate impune ajustarea dozei de Raenom sau supravegherea:
− chinidină, disopiramidă, ibutilidă, sotalol, amiodaronă (pentru tratamentul tulburărilor ritmului bătăilor inimii); − bepridil (pentru tratamentul anginei pectorale); − anumite tipuri de medicamente pentru tratamentul anxietății, schizofreniei sau al altor psihoze (cum sunt: pimozidă, ziprasidonă, sertindol); − medicamente împotriva malariei (cum sunt meflochină sau halofantrină); − eritromicină administrată intravenos (un antibiotic); − pentamidină (un medicament antiparazitar); − cisapridă (împotriva refluxului gastro-esofagian);
Raenom împreună cu alimente și băuturi În timpul tratamentului cu Raenom, evitați consumul de suc de grepfrut. Sarcina și alăptarea Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Nu luați Raenom dacă sunteți gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă (vezi secțiunea „Nu luați Raenom”). Dacă sunteți gravidă și ați luat Raenom, adresați-vă medicului dumneavoastră. Nu luați Raenom dacă puteți rămâne gravidă și nu utilizați mijloace sigure de contracepție (vezi secțiunea „Nu luați Raenom”). Nu luați Raenom dacă alăptați (vezi secțiunea „Nu luați Raenom”). Discutați cu medicul dumneavoastră dacă alăptați sau intenționați să alăptați, deoarece alăptarea trebuie întreruptă dacă luați Raenom. Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor Raenom poate determina fenomene vizuale luminoase temporare (o strălucire temporară în câmpul vizual, vezi secțiunea „Reacții adverse posibile”). Dacă acest lucru vi se întâmplă, fiți precauți în timpul conducerii vehiculelor sau folosirii utilajelor în situațiile în care pot să apară schimbări bruște de intensitate a luminii, în special când se conduce pe timp de noapte. Raenom conține lactoză și sodiu. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenționat că aveți intoleranță la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebați înainte de a lua acest medicament. Acest medicament conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per doză, adică practic„ nu conține sodiu”.
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Nu luați Raenom dacă sunteți gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă (vezi secțiunea „Nu luați Raenom”). Dacă sunteți gravidă și ați luat Raenom, adresați-vă medicului dumneavoastră. Nu luați Raenom dacă puteți rămâne gravidă și nu utilizați mijloace sigure de contracepție (vezi secțiunea „Nu luați Raenom”). Nu luați Raenom dacă alăptați (vezi secțiunea „Nu luați Raenom”). Discutați cu medicul dumneavoastră dacă alăptați sau intenționați să alăptați, deoarece alăptarea trebuie întreruptă dacă luați Raenom
Text din prospectul acestui medicament.
Nu administrați acest medicament copiilor și adolescenților cu vârsta sub 18 ani. Datele disponibile sunt insuficiente la această grupă de vârstă. 2 Raenom
Text din prospectul acestui medicament.
Luați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur. 3 Raenom se administrează în timpul meselor. Raenom 5 mg comprimate filmate Comprimatul poate fi divizat în doze egale. Dacă urmați tratament pentru angină pectorală stabilă Doza de început nu trebuie să depășească un comprimat de Raenom 5 mg de două ori pe zi. Dacă aveți în continuare simptome de angină și ați tolerat bine doza de 5 mg de două ori pe zi, doza poate fi crescută. Doza de întreținere nu trebuie să depășească 7,5 mg de două ori pe zi. Medicul dumneavoastră va decide doza corectă pentru dumneavoastră. Doza uzuală este de un comprimat dimineața și un comprimat seara. În unele cazuri (de exemplu dacă aveți 75 ani sau mai mult), medicul dumneavoastră vă poate prescrie jumătate de doză, adică o jumătate de comprimat Raenom 5 mg (adică 2,5 mg ivabradină) dimineața și o jumătate de comprimat de 5 mg seara. Dacă urmați tratament pentru insuficiență cardiacă cronică Doza uzuală de început recomandată este de un comprimat Raenom 5 mg, de două ori pe zi, cu posibilitatea creșterii ei, dacă este necesar, la un comprimat Raenom 7,5 mg, de două ori pe zi. Medicul dumneavoastră va decide doza corectă pentru dumneavoastră. Doza uzuală este de un comprimat dimineața și un comprimat seara. În unele cazuri (de exemplu dacă aveți 75 ani sau mai mult), medicul vă poate prescrie o jumătate de doză, adică o jumătate de comprimat Raenom 5 mg (adică 2,5 mg ivabradină) dimineața și o jumătate de comprimat de 5 mg seara. Dacă luați mai mult Raenom decât trebuie În cazul unei doze prea mari de Raenom puteți avea senzația de sufocare sau de oboseală deoarece inima își încetinește activitatea. În astfel de cazuri, trebuie să contactați de urgență medicul. Dacă uitați să luați Raenom Dacă uitați să luați o doză de Raenom, luați doza următoare la momentul obișnuit. Nu luați o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Dacă încetați să luați Raenom Deoarece tratamentul anginei pectorale sau a insuficienței cardiace cronice este de obicei pe toată durata vieții, trebuie să discutați cu medicul dumneavoastră înaintea opririi administrării medicamentului. Dacă aveți impresia că efectul Raenom este prea puternic sau prea slab, spuneți medicului dumneavoastră. Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Cele mai frecvente reacții adverse provocate de acest medicament sunt dependente de doză și legate de modul de acțiune: Foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane) Fenomene vizuale luminoase (scurte momente de strălucire intensă, cel mai adesea cauzate de schimbări bruște de intensitate a luminii). Acestea pot fi descrise și ca o aură, scânteieri colorate, descompunere a imaginii sau imagini multiple. Acestea apar în general în primele două luni de tratament, după care pot apărea în mod repetat, și dispar în timpul sau după întreruperea tratamentului. Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane) 4 Modificare a activității normale a inimii (simptome de încetinire a ritmului bătăilor inimii). Acestea apar în special în primele 2 până la 3 luni de la începerea tratamentului. Alte reacții adverse au fost, de asemenea, raportate: Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane) Contracții rapide, neregulate ale inimii (fibrialție atrială), perceperea anormală a bătăilor inimii (bradicardie, extrasistole ventriculare, bloc atrio-ventricular de gradul 1 (cu prelungirea intervalului PQ pe ECG)), tensiune arterială necontrolată medicamentos, durere de cap, amețeli și vedere încețoșată (vedere tulbure). Mai puțin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane) Palpitații și extrasistole, senzație de rău (greață), constipație, diaree, dureri abdominale, senzație de rotire (vertij), dificultăți în respirație (dispnee), spasme musculare, concentrații mari ale acidului uric în sânge, număr mare de eozinofile (un tip de celule albe în sânge) și concentrații mari ale creatininei în sânge (un produs de descompunere a mușchilor), erupție trecătoare pe piele, angioedem (simptome cum sunt umflare a feței, limbii sau gâtului, dificultăți la respirație sau la înghițire), tensiune arterială mică, leșin, senzație de oboseală, senzație de slăbiciune, aspect anormal al bătăilor inimii pe ECG, vedere dublă, afectare a vederii. Rare (pot afecta până la 1 din 1.000 persoane) Urticarie, mâncărimi, înroșire a pielii, senzație de rău. Foarte rare (pot afecta până la 1 din 10.000 persoane) Bătăi neregulate ale inimii (bloc atrio-ventricular de gradul 2, bloc atrio-ventricular de gradul 3, sindromul sinusului bolnav). Raportarea reacțiilor adverse Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacții adverse nemenționate în acest prospect. De asemenea, puteți raporta reacțiile adverse direct la Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București 011478- RO e-mail: [email protected]. Website: www.anm.ro Raportând reacțiile adverse, puteți contribui la furnizarea de informații suplimentare privind siguranța acestui medicament.
Nu lǎsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor. Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie și pe blister după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Acest medicament nu necesită condiții speciale de păstrare. Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum sǎ aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Ce conține Raenom − Substanța activă este ivabradină. 5 Raenom 5 mg comprimate filmate: fiecare comprimat filmat conține ivabradină 5 mg (sub formă de bromhidrat de ivabradină). Raenom 7,5 mg comprimate filmate: fiecare comprimat filmat conține ivabradină 7,5 mg (sub formă de bromhidrat de ivabradină). − Celelalte componente sunt: Nucleu lactoză (vezi pct. 2, secțiunea „Raenom conține lactoză.”), manitol (E421), maltodextrină, croscarmeloză sodică, dioxid de siliciu coloidal anhidru (E551), stearat de magneziu, Film Opadry 200F240001 roz: (alcool polivinilic (E1203), talc (E553b), dioxid titan (E171), macrogol 3350 (E1521), copolimer acid metacrilic – acrilat de etil (1:1), oxid galben de fer (E172), oxid roșu de fer (E172), hidrogenocarbonat de sodiu (E500)). Cum arată Raenom și conținutul ambalajului Raenom 5 mg comprimate filmate Comprimate filmate ovale, biconvexe, de culoare portocaliu deschis, cu dimensiuni de aproximativ 8,6 mm x 4,5 mm, marcate cu „CK3” pe una dintre fețe și cu o linie de rupere pe cealaltă față. Comprimatul Raenom 5 mg poate fi divizat în doze egale. Raenom 7,5 mg comprimate filmate Comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare portocaliu deschis, cu diametrul de aproximativ 6 mm, marcate cu „CK4” pe una dintre fețe, cealaltă față fiind nemarcată. Cutii cu 56 sau 112 comprimate filmate Raenom ambalate în blistere din PA-Al-PVC/Al. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate. Deținătorul autorizației de punere pe piață și fabricantul Gedeon Richter România S.A. Str. Cuza Vodă Nr. 99-105 540306 Târgu-Mureș, România Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spațiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale: Ungaria Raenom Bulgaria Raenom Republica Cehă Raenom Letonia Raenom 5 mg apvalkotās tabletes; Raenom 7,5 mg apvalkotās tabletes Polonia Raenom România Raenom 5 mg comprimate filmate; Raenom 7,5 mg comprimate filmate Republica Slovacia Raenom 5 mg filmom obalené tablety; Raenom 7,5 mg filmom obalené tablety Acest prospect a fost revizuit în septembrie 2022. 6
Substanța activă conținută de Raenom este ivabradina.
Substanta activa din RAENOM 5 mg este IVABRADINUM.
Se prezintă sub formă de comprimate filmate, 5mg.
Îl rescriem în cuvinte obișnuite, păstrând toate avertismentele. Nu adăugăm nimic care nu e în textul oficial.
Răspunsul se caută în textul oficial de mai jos. Dacă informația nu e acolo, îți spune că nu e — nu o inventează.