77 de farmacii · București · Constanța · Dâmbovița · Giurgiu · Ilfov · Prahova
Acasă › Prospecte › PARAGRIP C 500mg/100mg/10mg
Medicament fără rețetă

PARAGRIP C 500mg/100mg/10mg

Se eliberează fără rețetă ACIDUM ASCORBICUM ATC N02BE51

Acest medicament se poate elibera fără prescripție medicală. Se recomandă citirea cu atenție a prospectului sau a informațiilor de pe ambalaj. Dacă apar manifestări neplăcute, adresați-vă medicului sau farmacistului.

Ce este și pentru ce se utilizează

Paragrip C, comprimate filmate conține paracetamol, acid ascorbic și fosfat de codeină hemihidrat. Fiecare comprimat filmat conține 546 mg paracetamol DC 90% echivalent la 500 mg paracetamol, 100 mg acid ascorbic și 10 mg fosfat de codeină hemihidrat.

Paragrip C este indicat în:

  • Stări gripale
  • Dureri reumatice
  • Cefalee
  • Dureri dentare care nu răspund la antialgicele periferice în monoterapie

Înainte să luați acest medicament

Contraindicații:

  • Hipersensibilitate la substanțele active sau la oricare dintre excipienții medicamentului
  • Copii cu vârsta sub 15 ani
  • Insuficiență hepatocelulară (datorită paracetamolului)
  • Astm bronșic, hipersecreție traheobronșică și insuficiență respiratorie (datorită codeinei)
  • Diaree acută toxiinfecțioasă, subocluzie sau ocluzie intestinală, intervenții chirurgicale recente la nivelul căilor biliare (datorită codeinei)
  • Stări comatoase (datorită codeinei)

Precauții speciale:

  • Se recomandă prudență la administrarea paracetamolului la pacienții cu etilism cronic și la pacienții cu insuficiență renală cu clearance al creatininei sub 30 ml/min
  • Pentru a evita riscul de supradozaj cu paracetamol se recomandă verificarea compoziției în paracetamol a medicamentelor administrate concomitent
  • Codeina administrată în doze mari, timp îndelungat, poate dezvolta dependență
  • În timpul tratamentului nu se recomandă ingestia băuturilor alcoolice datorită conținutului de codeină
  • Durerea de origine neurogenă nu răspunde la combinația paracetamol-codeină
  • La pacienții cu colecistectomie, codeina poate determina un sindrom dureros abdominal acut
  • Codeina poate împiedica eliminarea secrețiilor traheo-bronșice la pacienții cu tuse productivă
  • Persoane în vârstă sau debilitate fizic (risc de deprimare respiratorie)
  • Leziuni craniene (risc de deprimare respiratorie)
  • Hipertensiune intracraniană (risc de agravare)
  • Insuficiență adrenocorticală
  • Miastenia gravis
  • Abdomen acut (poate masca simptomatologia clinică)
  • Hipotiroidism (risc de deprimare respiratorie)
  • Hipertrofie de prostată sau stricturi uretrale (risc de retenție urinară)
  • Colită ulceroasă (codeina poate produce dilatația toxică a colonului)
  • Pancreatită (trebuie evitată administrarea codeinei)
  • Hipovolemie, cord pulmonar cronic, infarct miocardic acut, stare de șoc (favorizează accidentele hipotensive)
  • Edem cerebral și epilepsie (riscul convulsiv poate fi crescut)

Sarcina și alăptarea: Paragrip C nu se administrează în timpul sarcinii și alăptării.

Capacitatea de a conduce vehicule: Paragrip C poate influența negativ capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje datorită conținutului de codeină. Se recomandă evitarea administrării medicamentului în cazul persoanelor ce conduc vehicule sau folosesc utilaje.

Interacții cu alte medicamente:

  • Tratamentul cronic cu barbiturice sau anticonvulsivante antiepileptice și primidonă reduce efectul paracetamolului
  • Dozele mari de paracetamol cresc efectul anticoagulantelor cumarinice
  • Asocierea paracetamolului cu salicilați sau antiinflamatoare nesteroidiene pe termen lung și la doze mari crește riscul de nefropatie și necroză papilară renală
  • Diflunisalul crește cu 50% concentrația plasmatică a paracetamolului
  • Metoclopramidu sau domperidona potențează absorbția paracetamolului
  • Colestiramina poate scădea viteza de absorbție a paracetamolului
  • Paracetamolul crește concentrația plasmatică a cloramfenicolului
  • Administrarea concomitentă a codeinei cu deprimante ale sistemului nervos central crește riscul deprimării sistemului nervos central
  • Este contraindicată administrarea codeinei la pacienții aflaţi în tratament cu agonişti-antagonişti morfinici
  • Codeina nu se asociază cu inhibitori de monoaminooxidază (IMAO)
  • Administrarea concomitentă a codeinei cu medicamente antihipertensive crește riscul accidentelor hipotensive
  • Administrarea concomitentă a codeinei cu medicație expectorantă favorizează retenția secrețiilor traheobronșice
  • Administrarea concomitentă cu medicamente anticolinergice și antidiareice crește riscul de constipație
  • Codeina administrată concomitent cu medicamente inductoare enzimatice și băuturi alcoolice crește riscul hepatotoxicității
  • Acidul ascorbic scade efectele anticoagulantelor orale și fenotiazinelor
  • Acidul ascorbic accentuează efectele contraceptivelor orale și estrogenilor la o doză mai mare de 1 g/zi

🫂 Sarcina și alăptarea

Paragrip C nu se administrează în timpul sarcinii și alăptării. Capacitatea de a conduce vehicule: Paragrip C poate influența negativ capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje datorită conținutului de codeină. Se recomandă evitarea administrării medicamentului în cazul persoanelor ce conduc vehicule sau folosesc utilaje. Interacții cu alte medicamente: Tratamentul cronic cu barbiturice sau anticonvulsivante antiepileptice și primidonă reduce efectul paracetamolului Dozele mari de paracetamol cresc efectul anticoagulantelor cumarinice Asocierea paracetamolului cu salicilați sau antiinflamatoare nesteroidiene pe termen lung și la doze mari crește riscul de nefropatie și necroză papilară renală Diflunisalul crește cu 50% concentrația plasmatică a paracetamolului Metoclopramidu sau domperidona potențează absorbția paracetamolului Colestiramina poate scădea viteza de absorbție a paracetamolului Paracetamolul crește concentrația plasmatică a cloramfenicolului Administrarea concomitentă a codeinei cu deprimante ale sistemului nervos central crește riscul deprimării sistemului nervos central Este contraindicată administrarea codeinei la pacienții aflaţi în tratament cu agonişti-antagonişti morfinici Codeina nu se asociază cu inhibitori de monoaminooxidază (IMAO) Administrarea concomitentă a codeinei cu medicamente antihipertensive crește riscul accidentelor hipotensive

Text din prospectul acestui medicament.

Cum se administrează

Adulți, vârstnici și copii în vârstă de și peste 15 ani:

  • Doza recomandată: un comprimat filmat de 3-4 ori pe zi
  • Doza maximă recomandată: 6 comprimate filmate în 24 de ore
  • Se recomandă ca administrarea comprimatelor să se facă la un interval de minim 4 ore
  • Se recomandă ca durata tratamentului să nu depășească 5 zile
  • Pentru pacienții cu insuficiență renală cu clearance al creatininei sub 10 ml/min: intervalul dintre doze să fie de minim 8 ore

Copii sub 15 ani: Nu se administrează copiilor sub 15 ani.

Reacții adverse posibile

Reacții adverse datorate paracetamolului:

  • Cazuri rare de reacții alergice manifestate prin erupție cutanată tranzitorie cu eritem sau urticarie
  • Rar: sângerări sau hematoame, scaune negre și moi, sânge în urină și fecale, pete roșii pe tegumente, dermatită, hepatită, colică renală, insuficiență renală, piurie sterilă
  • Tratamentul prelungit cu doze mari poate determina nefrită interstiţială și necroză papilară
  • Cazuri excepționale de trombocitopenie, leucopenie, agranulocitoză și pancitopenie

Reacții adverse datorate codeinei:

  • La dozele terapeutice: constipație, greaţă, vărsături, somnolenţă, vertij, reacții alergice cutanate, bronhospasm, deprimare respiratorie
  • Rareori: tulburări de somn, tinitus, uscăciunea gurii, dispnee
  • La doze mai mari decât cele terapeutice: riscul dependenţei, cu sindrom de abstinenţă la întreruperea bruscă a tratamentului
  • Dozele mari pot provoca: euforie, tulburări de vedere, spasme ale musculaturii netede intestinale și biliare, hipotensiune arterială, sincopă, deprimare respiratorie, edem pulmonar, creşterea tonusului musculaturii netede a vezicii urinare

Reacții adverse datorate acidului ascorbic:

  • La dozele terapeutice nu s-au raportat reacții adverse
  • La doze superioare celor terapeutice, care depășesc 1g acid ascorbic pe zi (10 comprimate Paragrip C): diaree, dureri abdominale, precipitarea de calculi de uraţi, cisteină sau oxalaţi, la pacienții cu deficit de G6PD poate să apară hemoliză

Simptome de supradozaj paracetamol: vărsături, hemoragii digestive, leziuni hepatice, necroză tubulară renală, edem cerebral, hiperglicemie sau hipoglicemie.

Simptome de supradozaj codeină: deprimare acută a centrilor respiratori, somnolenţă, apatie, chiar comă, mioză, convulsii, semne ale eliberării de histamină, vărsături, prurit, retenție de urină, edem pulmonar.

Tratament supradozaj: Se recomandă internare de urgenţă în spital, măsuri de reducere a absorbţiei digestive și de creştere a eliminării renale, tratament simptomatic și de susţinere. Pentru combaterea hepatotoxicității paracetamolului se va administra N-acetilcisteină; ca antidot al codeinei se administrează naloxonă.

Cum se păstrează

  • A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original
  • A nu se utiliza după data expirării înscrisă pe ambalaj
  • A nu se lăsa la îndemâna și vederea copiilor
  • Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere

Conținutul ambalajului și alte informații

Ambalaj:

  • Cutie cu 1 blister din PVC/Al cu 10 comprimate filmate
  • Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate filmate

Deținătorul autorizației de punere pe piață: S.C. ARENA GROUP S.A., Str. Ștefan Mihăileanu Nr.31, Sector 2, București, România

Producător: S.C. ARENA GROUP S.A., B-dul Dunării, Nr. 54, Comuna Voluntari, Jud. Ilfov, România

Data ultimei verificări a prospectului: Aprilie, 2014


Întrebări frecvente

De la ce vârstă se poate administra Paragrip C?

Paragrip C se administrează doar adulților și copiilor cu vârsta de 15 ani și peste. Este contraindicat la copii sub 15 ani.

Care este doza maximă zilnică recomandată de Paragrip C?

Doza maximă recomandată este de 6 comprimate filmate în 24 de ore, administrate la interval de minim 4 ore.

Pot să conduc mașina dacă iau Paragrip C?

Nu se recomandă. Paragrip C poate influența negativ capacitatea de a conduce vehicule datorită conținutului de codeină, iar medicamentul nu trebuie administrat persoanelor ce conduc.

Cât timp pot lua acest medicament?

Se recomandă ca durata tratamentului să nu depășească 5 zile.

Prospectul e greu de citit?

Îl rescriem în cuvinte obișnuite, păstrând toate avertismentele. Nu adăugăm nimic care nu e în textul oficial.

Întreabă prospectul

Răspunsul se caută în textul oficial de mai jos. Dacă informația nu e acolo, îți spune că nu e — nu o inventează.