Oprymea conţine substanţa activă pramipexolşi aparţine unui grup de medicamente cunoscute ca agonişti de dopamină, care stimulează receptorii dopaminei din creier. Stimularea receptorilor dopaminei declanşează impulsuri nervoase în creier, ceea ce ajută la controlul mişcărilor corpului. Oprymea este utilizată în:
Nu luaţi Oprymea
Atenţionări şi precauţii Discutaţi cu medicul dumneavoastră înainte de a lua Oprymea. Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră dacă aveţi (aţi avut) sau aţi manifestat orice afecţiune medicală sau simptom, în special dintre următoarele:
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă dumneavoastră sau membrii familiei/persoanele care vă au în îngrijire observaţi că manifestaţi dorinţe/nevoi de a vă comporta într-un mod neobişnuit pentru dumneavoastră şi nu puteţi rezista impulsurilor, nevoii sau tentaţiei de a desfăşura anumite acţiuni care v-ar putea face rău dumneavoastră sau celor din jur. Acestea se numesc tulburări de control ale impulsurilor şipot include tulburări comportamentale precum dependenţe de jocuri de noroc, mâncatul sau cumpărăturile în exces, o preocupare anormală pentru sex cu o intensificare a gândurilor şi sentimentelor de natură sexuală. Medicul dumneavoastră poate fi nevoit să vă modifice doza sau să vă oprească tratamentul. Spuneţi medicului dumneavoastră dacă dumneavoastră sau membrii familiei/persoanele care vă au în îngrijire observaţi că manifestaţi episoade maniacale (agitaţie, senzaţie de euforie sau hiperexcitare) sau delir (scăderea gradului de conştientizare, confuzie, pierderea simţului realităţii). Medicul dumneavoastră poate fi nevoit să vă modifice doza sau să vă oprească tratamentul. Spuneți medicului dumneavoastră dacă manifestați simptome cum sunt depresie, apatie, anxietate, oboseală, transpirații sau durere după oprirea sau reducerea tratamentului cu Oprymea. Dacă problemele persistă mai mult de câteva săptămâni, poate fi necesar ca medicul să vă ajusteze tratamentul. Copii şi adolescenţi La copii sau adolescenţi cu vârsta sub 18ani nu se recomandă Oprymea. Oprymea împreună cu alte medicamente Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală. Acestea includ medicamente, preparate pe bază de plante, produse alimentare dietetice sau suplimente alimentare obţinute fără prescripţie medicală. Trebuie să evitaţi să luaţi Oprymea împreună cu medicamente antipsihotice. Vă rugăm să aveţi grijă dacă luaţi următoarele medicamente:
Dacă luaţi levodopa, se recomandă reducerea dozei de levodopa la începerea tratamentului cu Oprymea. Trebuie să fiţi atenţi dacă luaţi orice medicament care vă calmează (are un efect sedativ) sau dacă consumaţi băuturi alcoolice. În aceste cazuri, Oprymea poate să vă afecteze capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Oprymea împreună cu alimente, băuturi şi alcool Trebuie să fiţi atenţi dacă consumaţi băuturi alcoolice în timpul tratamentului cu Oprymea. Oprymea poate fi utilizat cu sau fără alimente. Sarcina şi alăptarea Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistuluipentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Medicul dumneavoastră va discuta cu dumneavoastră dacă trebuie să continuaţi să luaţi Oprymea. Nu se cunosc efectele Oprymea asupra sănătăţii fătului. De aceea, nu luaţi Oprymea dacă sunteţi gravidă, decât dacă medicul dumneavoastră vă recomandă aceasta. Nu se recomandă utilizarea Oprymea în perioada alăptării. Oprymea poate să determine reducerea cantităţii de lapte produs. De asemenea, poate trece în lapte şi astfel să ajungă la copilul dumneavoastră. Dacă utilizarea Oprymea este absolut necesară, alăptarea trebuie întreruptă. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Oprymea poate produce halucinaţii (vedeţi, auziţi sau simţiţi lucruri care în realitate nu sunt prezente). Dacă sunteţi afectat în acest sens, nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje. Oprymea a fost asociat cu somnolenţă şi episoade de somn cu debut brusc, în special lapacienţi cu boală Parkinson. Dacă manifestaţi astfel de reacţii adverse nu trebuie să conduceţi vehicule sau să folosiţi utilaje. Trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră dacă vi se întâmplă acest lucru.
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistuluipentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Medicul dumneavoastră va discuta cu dumneavoastră dacă trebuie să continuaţi să luaţi Oprymea. Nu se cunosc efectele Oprymea asupra sănătăţii fătului. De aceea, nu luaţi Oprymea dacă sunteţi gravidă, decât dacă medicul dumneavoastră vă recomandă aceasta. Nu se recomandă utilizarea Oprymea în perioada alăptării. Oprymea poate să determine reducerea cantităţii de lapte produs. De asemenea, poate trece în lapte şi astfel să ajungă la copilul dumneavoastră. Dacă utilizarea Oprymea este absolut necesară, alăptarea trebuie întreruptă. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament
Text din prospectul acestui medicament.
La copii sau adolescenţi cu vârsta sub 18ani nu se recomandă Oprymea. Oprymea
Text din prospectul acestui medicament.
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Medicul vă va face recomandări despre modul corect de administrare. Puteţi să luaţi Oprymea cu sau fără alimente.Înghiţiţi comprimatele cu un pahar cu apă. Boala Parkinson Doza zilnică trebuie divizată în 3doze egale. În prima săptămână, doza uzuală este de 1comprimat Oprymea 0,088mg de trei ori pe zi (echivalentul unei doze de 0,264mg pe zi):
| prima săptămână | |
|---|---|
| Număr de comprimate | 1 comprimat Oprymea 0,088mg de trei ori pe zi |
| Doză zilnică totală (mg) | 0,264 |
Doza zilnică va fi crescută de către medicul dumneavoastră la fiecare 5- 7 zile, până ce simptomele sunt sub control (tratamentul deîntreţinere). a 2 a săptămână a 3 a săptămână Număr de comprimate 1 comprimat Oprymea 0,18 mg de trei ori pe zi SAU 2 comprimate Oprymea 0,088 mg de trei ori pe zi 1 comprimat Oprymea 0,35 mg de trei ori pe zi SAU 2 comprimate Oprymea 0,18 mg de trei ori pe zi Doză zilnică totală (mg) 0,54 1,1 Doza uzuală de întreţinere este de 1,1mg pe zi. Cu toate acestea, este posibil să fie necesară o creştere şi mai mare a dozei. Dacă este necesar, medicul dumneavoastră vă poate creşte doza până la un maxim de 3,3 mg pramipexol pe zi. Este posibilă şi o doză de întreţinere mai mică de Oprymea, trei comprimate de 0,088 mg, pe zi. Doză minimă de întreţinere Doză maximă de întreţinere Număr de comprimate 1 comprimat Oprymea 0,088 mg de trei ori pe zi 1 comprimat Oprymea 1,1mg de trei ori pe zi Doză zilnică totală (mg) 0,264 3,3 Pacienţi cu afecţiune renală Dacă aveţi funcţia rinichilor moderat sau sever afectată, medicul vă va recomanda o doză mai mică. În acest caz, este posibil să luaţi comprimatele doar o dată sau de două ori pe zi. Dacăfuncţia rinichilor este moderat afectată, doza iniţială obişnuită este de 1 comprimat Oprymea 0,088mg de două ori pe zi. Dacă funcţia rinichilor este sever afectată, doza iniţială obişnuită este de numai 1 comprimat Oprymea 0,088mg pe zi. Sindromul picioarelor neliniștite Doza este luată de obicei o dată pe zi, seara, cu 2-3 ore înainte de culcare. În prima săptămână, doza uzuală este de 1comprimat Oprymea 0,088mg o dată pe zi (echivalentul unei doze de 0,088mg pe zi). prima săptămână Număr de comprimate 1 comprimat Oprymea 0,088mg Doză zilnică totală (mg) 0,088 Doza zilnică va fi crescută de către medicul dumneavoastră la fiecare 4 – 7 zile, până ce simptomele sunt sub control (tratamentul de întreţinere). a 2 a săptămână a 3 a săptămână a 4 a săptămână Număr de comprimate 1 comprimat Oprymea 0,18 mg SAU 2 comprimate Oprymea 0,088 mg 1 comprimat Oprymea 0,35 mg SAU 2 comprimate Oprymea 0,18 mg SAU 4 comprimate Oprymea 0,088 mg 1 comprimat Oprymea 0,35mg şi 1 comprimat Oprymea 0,18 mg SAU 3 comprimate Oprymea 0,18mg SAU 6 comprimate Oprymea 0,088mg Doză zilnică totală (mg) 0,18 0,35 0,54 Doza zilnică nu trebuie să depăşească 6comprimate Oprymea 0,088mg sau o doză de 0,54mg (0,75 mg pramipexol sub formă de sare). Dacă întrerupeţi administrarea comprimatelor pentru mai mult de două zile şi doriţi să reîncepeţi tratamentul, trebuie să începeţi din nou cu doza minimă. Puteţi apoi să creşteţi din nou doza, cum aţi făcut prima dată. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră pentrurecomandări. Medicul dumneavoastră vă va reevalua tratamentul după 3luni pentru a decide dacă veţi continua sau nu tratamentul. Pacienţi cu afecţiune renală Dacă aveţi funcţia rinichilor sever afectată, este posibil ca Oprymea să nu fie tratamentul adecvat pentru dumneavoastră. Dacă utilizaţi mai mult Oprymea decât trebuie Dacă accidental luaţi mai multe comprimate:
Dacă uitaţi să luaţi Oprymea Nu vă îngrijoraţi. Lăsaţi deoparte complet aceea doză şi luaţi-vă următoarea doză la timp. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Dacă încetaţi să utilizaţi Oprymea Nu încetaţi să luaţi Oprymea fără să vorbiţi mai întâi cu medicul dumneavoastră. Dacă trebuie să încetaţi să luaţi acest medicament, medicul dumneavoastră vă va reduce doza treptat. Acest lucru micşorează riscul de agravare al simptomelor. Dacă suferiţi de boala Parkinson, tratamentul cu Oprymea nu trebuie întrerupt brusc. O întrerupere bruscă poate determina apariţia unei afecţiuni medicale denumite sindrom neuroleptic malign, care poate reprezenta un risc major pentru sănătatea dumneavoastră. Simptomele includ:
Dacă opriți administrarea Oprymea sau reduceți doza, este posibil să apară o afecțiune medicală numită sindrom de sevraj la oprirea administrării agonistului dopaminei. Simptomele includ depresie, apatie, anxietate, oboseală, transpirație sau durere. Dacă manifestați aceste simptome, trebuie să vă adresați medicului dumneavoastră. Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Reacţiile adverse au fost clasificate, în funcţie de frecvenţă, în: Foarte frecvente pot afecta mai mult de1 din 10 utilizatori Frecvente pot afecta până la 1 din 10utilizatori Mai puţin frecvente pot afecta până la 1 din 100utilizatori Rare pot afecta până la 1 din 1000 utilizatori Dacă suferiţi de boala Parkinson, puteţi manifesta următoarele reacţii adverse: Foarte frecvente:
Frecvente:
Rare:
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă prezentaţi oricare dintre aceste manifestări; el va discuta modalităţile de gestionare sau de a reduce aceste simptome. Pentru reacţiile adverse marcate cu * o estimare precisă a frecvenţei nu este posibilă, deoarece aceste reacţii adverse nu au fost observate în studiile clinice, ce au inclus 2762 pacienţi trataţi cu pramipexol. Categoria de frecvenţă este posibil să nu fie mai mare decât “mai puţin frecvente”. Dacă suferiţi de sindromul picioarelor neliniștite, puteţi să manifestaţi următoarele reacţii adverse: Foarte frecvente:
Frecvente:
Mai puţin frecvente:
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă prezentaţi oricare dintre aceste manifestări; el va discuta modalităţile de gestionare sau de a reduce aceste simptome. Pentru reacţiile adverse marcate cu * o estimare precisă a frecvenţei nu este posibilă, deoarece aceste reacţii adverse nu au fost observate în studiile clinice, ce au inclus 1395 pacienţi trataţi cu pramipexol. Categoria de frecvenţă este posibil să nu fie mai mare decât “mai puţin frecvente”. Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, aşa cum este menţionat în Anexa V. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţaacestui medicament.
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemânacopiilor. Nu utilizaţi acest medicamentdupă data de expirare înscrisă pe cutie după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină. Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi.Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Ce conţine Oprymea
Substanţa activă este pramipexol. Fiecare comprimat conţine pramipexol 0,088 mg, 0,18 mg, 0,35 mg, 0,7 mg sau 1,1 mg corespunzând la diclorhidrat de pramipexol monohidrat 0,125 mg, 0,25 mg, 0,5 mg, 1 mg sau 1,5 mg.
Celelalte componente sunt: manitol, amidon de porumb, amidon de porumb pregelatinizat, povidonă K25, dioxid de siliciu coloidal anhidru şi stearat de magneziu.
Cum arată Oprymea şi conţinutul ambalajului
Oprymea 0,088 mg comprimate sunt de culoare albă, rotunde, cu margini teşite şi marcate "P6" pe una dintre feţe.
Oprymea 0,18 mg comprimate sunt de culoare albă, ovale, cu margini teşite, cu linie mediană pe ambele feţe, marcate cu "P7" pe ambele jumătăţi ale unei feţe. Comprimatul poate fi divizat în doze egale.
Oprymea 0,35 mg comprimate sunt de culoare albă, ovale, cu margini teşite, cu linie mediană pe ambele feţe, marcate cu "P8" pe ambele jumătăţi ale unei feţe. Comprimatul poate fi divizat în doze egale.
Oprymea 0,7 mg comprimate sunt de culoare albă, rotunde, cu margini teşite, cu linie mediană pe ambele feţe, marcate cu "P9" pe ambele jumătăţi ale unei feţe. Comprimatul poate fi divizat în doze egale.
Oprymea 1,1 mg comprimate sunt de culoare albă, rotunde, cu margini teşite, cu linie mediană pe ambele feţe. Comprimatul poate fi divizat în doze egale.
Cutii cu 20, 30, 60, 90 şi 100 comprimate în blistere a câte 10 comprimate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
KRKA, d.d., Novo mesto, Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia
Fabricantul
KRKA, d.d., Novo mesto, Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia TAD Pharma GmbH, Heinz-Lohmann-Straße 5, 27472 Cuxhaven, Germania Pentru orice informaţii referitoare la acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a
deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă:
België/Belgique/Belgien KRKA Belgium, SA.
Tél/Tel: + 32 (0) 487 50 73 62
Lietuva UAB KRKA Lietuva Tel: + 370 5 236 27 40
България КРКА България ЕООД Teл.: + 359 (02) 962 34 50
Luxembourg/Luxemburg KRKA Belgium, SA.
Tél/Tel: + 32 (0) 487 50 73 62 (BE)
Česká republika KRKA ČR, s.r.o.
Tel: + 420 (0) 221 115 150
Magyarország KRKA Magyarország Kereskedelmi Kft.
Tel.: + 36 (1) 355 8490
Danmark KRKA Sverige AB Tlf.: + 46 (0)8 643 67 66 (SE)
Malta E. J. Busuttil Ltd.
Tel: + 356 21 445 885
Deutschland TAD Pharma GmbH Tel: + 49 (0) 4721 606-0
Nederland KRKA Belgium, SA.
Tel: + 32 (0) 487 50 73 62 (BE)
Eesti KRKA, d.d., Novo mesto Eesti filiaal Tel: + 372 (0) 6 671 658
Norge KRKA Sverige AB Tlf: + 46 (0)8 643 67 66 (SE)
Ελλάδα KRKA ΕΛΛΑΣ ΕΠΕ Τηλ: + 30 2100101613
Österreich KRKA Pharma GmbH, Wien Tel: + 43 (0)1 66 24 300
España KRKA Farmacéutica, S.L.
Tel: + 34 911 61 03 80
Polska KRKA-POLSKA Sp. z o.o.
Tel.: + 48 (0)22 573 7500
France KRKA France Eurl Tél: + 33 (0)1 57 40 82 25
Portugal KRKA Farmacêutica, Sociedade Unipessoal Lda.
Tel: + 351 (0)21 46 43 650
Hrvatska KRKA - FARMA d.o.o.
Tel: + 385 1 6312 101
România KRKA Romania S.R.L., Bucharest Tel: +4 021 310 66 05
Ireland KRKA Pharma Dublin, Ltd.
Tel: + 353 1 413 3710
Slovenija KRKA, d.d., Novo mesto Tel: + 386 (0) 1 47 51 100
Ísland LYFIS ehf.
Sími: + 354 534 3500
Slovenská republika KRKA Slovensko, s.r.o.
Tel: + 421 (0) 2 571 04 501
Italia KRKA Farmaceutici Milano S.r.l.
Tel: + 39 02 3300 8841
Suomi/Finland KRKA Finland Oy Puh/Tel: + 358 20 754 5330
Κύπρος KI.PA. (PHARMACAL) LIMITED Τηλ: + 357 24 651 882
Sverige KRKA Sverige AB Tel: + 46 (0)8 643 67 66 (SE)
Latvija KRKA Latvija SIA Tel: + 371 6 733 86 10
Acest prospect a fost revizuit în .
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Europene pentru Medicamente http://www.ema.europa.eu.
Oprymea conţine substanţa activă pramipexolşi aparţine unui grup de medicamente cunoscute ca agonişti de dopamină, care stimulează receptorii dopaminei din creier. Stimularea receptorilor dopaminei declanşează impulsuri nervoase în creier, ceea ce ajută la controlul mişcărilor corpului.
Substanta activa din OPRYMEA 1,1mg este PRAMIPEXOLUM.
Îl rescriem în cuvinte obișnuite, păstrând toate avertismentele. Nu adăugăm nimic care nu e în textul oficial.
Răspunsul se caută în textul oficial de mai jos. Dacă informația nu e acolo, îți spune că nu e — nu o inventează.