77 de farmacii · București · Constanța · Dâmbovița · Giurgiu · Ilfov · Prahova
Acasă › Prospecte › ONDEXXYA 200 mg
Medicament pe bază de rețetă

ONDEXXYA 200 mg

℞ Se eliberează pe bază de rețetă ANDEXANET ALFA ATC V03AB38

Ce este și pentru ce se utilizează

Ondexxya conține substanța activă andexanet alfa. Aceasta inversează efectele anumitor anticoagulante numite inhibitori ai factorului Xa (apixaban sau rivaroxaban). Inhibitorii factorului Xa se utilizează pentru a preveni formarea cheagurilor în vasele de sânge. Medicul dumneavoastră poate decide să vă administreze Ondexxya pentru a inversa rapid efectele anticoagulantelor în cazul unei situații care pune viața în pericol sau al unei sângerări necontrolate.

Înainte să luați acest medicament

Nu utilizați Ondexxya

  • dacă sunteți alergic la andexanet alfa sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6).
  • dacă sunteți alergic la proteinele de hamster.
  • dacă vi se administrează heparină.

Atenționări și precauții Inversarea efectului unui inhibitor al factorului Xa cu Ondexxya poate crește riscul de formare a cheagurilor de sânge. După tratamentul cu Ondexxya, medicul dumneavoastră va decide când să reluați terapia anticoagulantă.

Un efect procoagulant independent al andexanet alfa poate prezenta un risc suplimentar de dezvoltare a trombozei. Dacă manifestați reacții adverse atunci când vi se administrează Ondexxya prin perfuzie (picurare în venă), medicul dumneavoastră poate decide să încetinească viteza de perfuzare sau să vă întrerupă tratamentul. Medicul dumneavoastră vă poate prescrie un medicament antihistaminic care să ajute la tratarea eventualelor reacții adverse (vezi pct. 4).

Dacă sunteți programat pentru o intervenție chirurgicală în care este necesară terapia anticoagulantă cu heparină, Ondexxya trebuie evitat.

Copii și adolescenți Nu există informații privind utilizarea Ondexxya la copii și adolescenți.

Ondexxya împreună cu alte medicamente Spuneți medicului dumneavoastră dacă luați, ați luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente.

Acest medicament a fost conceput să inverseze numai efectele medicamentelor care inhibă factorul Xa. Este puțin probabil ca Ondexxya să influențeze efectul altor medicamente, sau ca alte medicamente să influențeze Ondexxya.

Tratamentul cu Ondexxya trebuie evitat în cazul în care ar putea deveni necesară terapia anticoagulantă cu heparină. Ondexxya cauzează lipsa de răspuns la heparină.

Sarcina și alăptarea Spuneți medicului dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă.

Ondexxya nu este recomandat în timpul sarcinii sau dacă există posibilitatea să rămâneți gravidă și nu folosiți metode contraceptive.

Nu vă alăptați copilul în timp ce urmați tratamentul cu acest medicament. Nu se cunoaște dacă andexanet alfa este excretat în laptele uman.

Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor Este puțin probabil ca acest medicament să vă afecteze capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Ondexxya conține polisorbat 80 Acest medicament conține 2 mg polisorbat 80 în fiecare flacon, care este echivalentul la 0,1 mg/ml. Polisorbații pot provoca reacții alergice. Discutați cu medicul dumneavoastră dacă prezentați orice alergii cunoscute.

🫂 Sarcina și alăptarea

Spuneți medicului dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă. Ondexxya nu este recomandat în timpul sarcinii sau dacă există posibilitatea să rămâneți gravidă și nu folosiți metode contraceptive. Nu vă alăptați copilul în timp ce urmați tratamentul cu acest medicament. Nu se cunoaște dacă andexanet alfa este excretat în laptele uman

Text din prospectul acestui medicament.

👶 Administrare la copii

Nu există informații privind utilizarea Ondexxya la copii și adolescenți. Ondexxya

Text din prospectul acestui medicament.

Cum se administrează

Acest medicament este numai pentru uz spitalicesc.

Medicul dumneavoastră sau asistenta medicală vă va administra acest medicament prin injecție sau perfuzie într-o venă.

Medicul dumneavoastră sau asistenta medicală va stabili doza de medicament de care aveți nevoie. Aceasta depinde de medicamentul anticoagulant specific pe care îl luați, precum și de doza și de timpul scurs de la ultima doză de medicament anticoagulant pe care ați luat-o.

După ce vi s-a administrat Ondexxya, medicul dumneavoastră va decide când să reluați tratamentul anticoagulant. La sfârșitul acestui prospect (vezi „Instrucțiuni de manipulare”) se găsesc instrucțiuni detaliate pentru medicul dumneavoastră sau asistenta medicală asupra modului de administrare a Ondexxya.

Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră.

Reacții adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Lista reacțiilor adverse observate la persoane cu sângerări

Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane)

  • Accident vascular cerebral
  • Infarct miocardic
  • Cheag de sânge la nivelul piciorului, brațului, plămânului sau creierului
  • Febră

Mai puțin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane)

  • Accident vascular cerebral ischemic tranzitoriu
  • Stop cardiac
  • Semne/simptome ale reacţiilor legate de administrarea în perfuzie, cum sunt frisoane, tensiune arterială crescută, dificultăţi la respiraţie, confuzie sau agitaţie.

Raportarea reacțiilor adverse Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau asistentei medicale. Acestea includ orice posibile reacții adverse nemenționate în acest prospect. De asemenea, puteți raporta reacțiile adverse direct prin intermediul sistemului național de raportare, așa cum este menționat în Anexa V. Raportând reacțiile adverse, puteți contribui la furnizarea de informații suplimentare privind siguranța acestui medicament.

Cum se păstrează

Acest medicament se va păstra în spital, iar aceste instrucțiuni sunt destinate exclusiv personalului spitalului. Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor.

Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe flacon și pe cutie după „EXP“. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la frigider (2°C – 8°C). A nu se congela. După reconstituire, Ondexxya este destinat utilizării imediate.

Conținutul ambalajului și alte informații

Ce conține Ondexxya

  • Substanța activă este andexanet alfa.
  • Celelalte componente sunt bază tris, tris clorhidrat, clorhidrat de L-arginină, sucroză, manitol și polisorbat 80.

Cum arată Ondexxya și ce conține cutia

Ondexxya este furnizat în flacoane de sticlă sub forma unei pulberi pentru soluție perfuzabilă de culoare albă până la aproape albă care se reconstituie (se dizolvă) înainte de utilizare. Soluția reconstituită este o soluție limpede, incoloră sau ușor gălbuie.

Fiecare ambalaj conține patru sau cinci flacoane.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deținătorul autorizației de punere pe piață

AstraZeneca AB SE-151 85 Södertälje Suedia

Fabricantul

Alexion Pharma International Operations Limited Alexion Dublin Manufacturing Facility College Business and Technology Park Blanchardstown Rd North Dublin D15 R925 Irlanda Pentru orice informații referitoare la acest medicament, vă rugăm să contactați reprezentanța locală a

deținătorului autorizației de punere pe piață:

België/Belgique/Belgien AstraZeneca S.A./N.V.

Tel: +32 2 370 48 11

Lietuva UAB AstraZeneca Lietuva Tel: +370 5 2660550

България АстраЗенека България ЕООД Тел.: +359 24455000

Luxembourg/Luxemburg AstraZeneca S.A./N.V.

Tél/Tel: +32 2 370 48 11

Česká republika AstraZeneca Czech Republic s.r.o.

Tel: +420 222 807 111

Magyarország AstraZeneca Kft.

Tel.: +36 1 883 6500

Danmark AstraZeneca A/S Tlf.: +45 43 66 64 62

Malta Associated Drug Co. Ltd Tel: +356 2277 8000

Deutschland AstraZeneca GmbH Tel: +49 40 809034100

Nederland AstraZeneca BV Tel: +31 85 808 9900

Eesti AstraZeneca Tel: +372 6549 600

Norge AstraZeneca AS Tlf: +47 21 00 64 00

Ελλάδα AstraZeneca A.E.

Τηλ: +30 210 6871500

Österreich AstraZeneca Österreich GmbH Tel: +43 1 711 31 0

España AstraZeneca Farmacéutica Spain, S.A.

Polska AstraZeneca Pharma Poland Sp. z o.o.

Tel: +34 91 301 91 00

Tel.: +48 22 245 73 00

France AstraZeneca Tél: +33 1 41 29 40 00

Portugal AstraZeneca Produtos Farmacêuticos, Lda.

Tel: +351 21 434 61 00

Hrvatska AstraZeneca d.o.o.

Tel: +385 1 4628 000

România AstraZeneca Pharma SRL Tel: +40 21 317 60 41

Ireland AstraZeneca Pharmaceuticals (Ireland) DAC Tel: +353 1609 7100

Slovenija AstraZeneca UK Limited Tel: +386 1 51 35 600

Ísland Vistor Sími: +354 535 7000

Slovenská republika AstraZeneca AB, o.z.

Tel: +421 2 5737 7777

Italia AstraZeneca S.p.A.

Tel: +39 02 00704500

Suomi/Finland AstraZeneca Oy Puh/Tel: +358 10 23 010

Κύπρος Αλέκτωρ Φαρµακευτική Λτδ Τηλ: +357 22490305

Sverige AstraZeneca AB Tel: +46 8 553 26 000

Latvija SIA AstraZeneca Latvija Tel: +371 67377100

Acest prospect a fost revizuit în

Acest medicament a primit „aprobare condiționată”. Aceasta înseamnă că sunt așteptate date suplimentare referitoare la acest medicament.

Agenția Europeană pentru Medicamente va revizui cel puțin o dată pe an informațiile noi privind acest medicament și acest prospect va fi actualizat, după cum va fi necesar.

Alte surse de informații

Informații detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenției Europene pentru Medicamente: https://www.ema.europa.eu. <------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------>

Întrebări frecvente

Pentru ce se foloseste ONDEXXYA 200 mg?

Ondexxya conține substanța activă andexanet alfa. Aceasta inversează efectele anumitor anticoagulante numite inhibitori ai factorului Xa (apixaban sau rivaroxaban).

Care este substanta activa din ONDEXXYA 200 mg?

Substanta activa din ONDEXXYA 200 mg este ANDEXANET ALFA.

Prospectul e greu de citit?

Îl rescriem în cuvinte obișnuite, păstrând toate avertismentele. Nu adăugăm nimic care nu e în textul oficial.

Întreabă prospectul

Răspunsul se caută în textul oficial de mai jos. Dacă informația nu e acolo, îți spune că nu e — nu o inventează.