Metformină Arena conține clorhidrat de metformină și aparține grupei de medicamente antidiabetice orale, din clasa biguanidelor.
Se utilizează pentru tratamentul diabetului zaharat non-insulino-dependent (de tip II), în special la pacienții supraponderali, în cazul în care dieta și exercițiul fizic nu pot restabili echilibrul glicemic. Metformina poate fi administrată în monoterapie sau în asociere cu antidiabetice sulfonilureice sau cu insulină.
Nu luați Metformină Arena dacă:
Metformină Arena nu este indicată în:
Precauții:
Pacienții trebuie să continue dieta cu o distribuție normală a rației zilnice de glucide. Pacienții obezi trebuie să continue dieta hipocalorică.
Testele uzuale pentru monitorizarea diabetului zaharat trebuie efectuate regulat.
Metformina administrată în monoterapie nu produce hipoglicemie, dar este necesară prudență în cazul utilizării concomitente cu insulină sau derivați de sulfoniluree.
Testele funcționale hepatice trebuie efectuate atât înainte cât și în timpul tratamentului.
Deoarece nu pot fi excluse tulburări ale metabolismului vitaminei B12, este necesară determinarea anuală a hemogramei la fiecare pacient.
Interacțiuni:
În timpul tratamentului de lungă durată cu metformină, atât începerea cât și întreruperea administrării oricărui alt medicament poate duce la perturbarea echilibrului metabolic.
Asocierea metforminei cu următoarele medicamente poate intensifica efectul de scădere a glicemiei: insulină, alte antidiabetice orale (derivați de sulfoniluree, acarboză), antiinflamatore nesteroidiene, IMAO, oxitetraciclină, inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, fibrați, ciclofosfamidă.
Medicamentele care întârzie eliminarea metforminei (cum este cimetidina) cresc riscul de acidoză lactică.
Următoarele medicamente pot să reducă efectul metforminei: glucocorticoizi, combinații estroprogestative, anticoncepționale orale, adrenalină și alte simpatomimetice, glucagon, hormoni tiroidieni, tiazide și diuretice de ansă, diazoxid, fenotiazine, acid nicotinic și derivați.
Medicamentele care scad absorbția metforminei, de exemplu colestiramina, determină reducerea efectului acesteia.
Consumul acut sau cronic de alcool etilic poate potența hipoglicemia și crește riscul de acidoză lactică. Trebuie evitat consumul de alcool etilic sau de medicamente care conțin alcool etilic.
Administrarea intravasculară de substanțe de contrast iodate:
Poate produce insuficiență renală. Administrarea metforminei va fi întreruptă înainte și în timpul investigației. Tratamentul se reia după 48 ore și după ce reevaluarea funcției renale a arătat rezultate normale.
Acidoza lactică:
Acidoza lactică este o complicație metabolică rară, însă severă, care poate să apară datorită acumulării metforminei. Se caracterizează prin dispnee acidotică, dureri abdominale și hipotermie, urmate de comă. Dacă se suspectează o acidoză metabolică, tratamentul cu metformină trebuie întrerupt și pacientul trebuie spitalizat imediat.
Funcția renală:
Concentrația plasmatică a creatininei trebuie determinată înainte de începerea tratamentului și ulterior la intervale regulate: cel puțin anual la pacienții cu funcție renală normală; cel puțin de 2 sau 4 ori pe an la pacienții cu creatininemia la limita superioară a normalului și la vârstnici.
Chirurgie:
Administrarea metforminei trebuie întreruptă cu 48 ore înainte de intervențiile chirurgicale cu anestezie generală și nu trebuie reluată mai devreme de 48 ore de la intervenție.
Sarcina și alăptarea:
În timpul sarcinii, diabetul zaharat trebuie tratat cu insulină pentru a menține glicemia în limite cât mai apropiate de normal. La șobolan, metformina se excretă în lapte. La om nu există date similare, de aceea trebuie luată decizia întreruperii alăptării sau a întreruperii administrării metforminei.
Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje:
În monoterapie, Metformină Arena nu produce hipoglicemie și, de aceea, nu afectează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. În cazul utilizării metforminei concomitent cu alte antidiabetice, pacienții trebuie avertizați asupra riscului de apariție a hipoglicemiei.
În timpul sarcinii, diabetul zaharat trebuie tratat cu insulină pentru a menține glicemia în limite cât mai apropiate de normal. La șobolan, metformina se excretă în lapte. La om nu există date similare, de aceea trebuie luată decizia întreruperii alăptării sau a întreruperii administrării metforminei. Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje: În monoterapie, Metformină Arena nu produce hipoglicemie și, de aceea, nu afectează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. În cazul utilizării metforminei concomitent cu alte antidiabetice, pacienții trebuie avertizați asupra riscului de apariție a hipoglicemiei
Text din prospectul acestui medicament.
Tratamentul cu clorhidrat de metformină trebuie adaptat în funcție de regimul dietetic al pacientului și de rezultatele investigațiilor metabolice (glicemie, glicozurie).
Doza inițială recomandată este de ½ comprimat Metformină Arena 1000 mg (500 mg clorhidrat de metformină) de 2-3 ori pe zi.
În cazul în care răspunsul glicemic nu este satisfăcător, doza zilnică se crește treptat, sub supraveghere medicală atentă, la intervale de câteva zile până la 2 săptămâni, până la atingerea dozei eficace.
Doza maximă recomandată este de 3 comprimate Metformină Arena 1000 mg (3 g clorhidrat de metformină) pe zi.
Comprimatele se administrează cu un pahar cu apă în timpul mesei.
Durata tratamentului depinde de evoluția afecțiunii.
La vârstnici trebuie luată în considerare posibila afectare a funcției renale, ajustând adecvat doza de clorhidrat de metformină și controlând regulat parametrii funcției renale.
Pe parcursul tratamentului controlul glicemiei se poate îmbunătăți, ceea ce impune reducerea dozei de metformină, mergând până la întreruperea tratamentului.
Reacții gastro-intestinale: greaţă, vărsături, diaree, dureri abdominale și scăderea apetitului (>10%), în special la inițierea terapiei; în majoritatea cazurilor, dispar spontan. Se recomandă administrarea zilnică a metforminei în 2-3 prize, în timpul meselor sau postprandial. Creșterea lentă a dozelor poate ameliora toleranța gastro-intestinală.
Gust metalic (>3%).
Ocazional, pot să apară cefalee, amețeli și oboseală.
S-au semnalat foarte rar reacții de hipersensibilitate cutanată.
Foarte rar, în special la pacienții la care se administrează tratament pe perioade lungi de timp, apare scăderea absorbției vitaminei B12 și scăderea concentrației plasmatice a acesteia.
Acidoză lactică: Rareori, în timpul tratamentului cu Metformină Arena poate să apară acidoză lactică cu risc letal potențial. Iniţial acidoza lactică poate avea manifestări asemănătoare cu reacțiile gastro-intestinale produse de metformină: greaţă, vărsături, diaree și dureri abdominale. În decurs de câteva ore se poate instala tabloul clinic complet cu dureri și spasme musculare, hiperventilaţie, obnubilare și comă.
Hipoglicemie: Metformina administrată în monoterapie nu produce hipoglicemie. Foarte rar asocierea cu sulfonilureice poate determina hipoglicemie. Semnele acesteia pot fi: transpirații, tremor, palpitații, agitație, bulimie, parestezii periorale, paloare, cefalee, somnolenţă și alte tulburări ale somnului, anxietate, iritabilitate, mișcări necontrolate, depresie. În caz de hipoglicemie marcată se poate produce pierderea conștienței.
A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj.
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
A nu se lăsa la îndemâna și vederea copiilor.
Cutie cu 10 blistere.