Gerocilan este folosit pentru tratamentul bărbaților cu disfuncție erectilă. Aceasta este situația când un bărbat nu poate să aibă sau să-și mențină penisul întărit, în erecție, așa cum este necesar pentru activitatea sexuală. Tadalafil a dovedit că îmbunătățește semnificativ capacitatea bărbaților de a obține erecția penisului pentru activitatea sexuală. Gerocilan conține substanța activă tadalafil, care face parte din grupul de medicamente numite inhibitori de fosfodiesterază tip 5. În urma stimulării sexuale, Gerocilan acționează ajutând vasele de sânge din penis să se relaxeze și să permită pătrunderea unei cantități mai mari de sânge în penis. Rezultatul este îmbunătățirea funcției erectile. Gerocilan nu vă va fi de ajutor dacă nu aveți disfuncție erectilă. Este important să rețineți că Gerocilan nu acționează dacă nu există stimulare sexuală. Trebuie ca dumneavoastră și partenera dumneavoastră să vă angajați în preludiu ca și cum nu ați lua nici un medicament pentru disfuncția erectilă.
Nu luați Gerocilan:
S-a demonstrat că tadalafil crește efectele acestor medicamente. Dacă luați orice formă de nitrați sau nu sunteți sigur de aceasta, adresați-vă medicului dumneavoastră.
Atenționări și precauții. Înainte să utilizați Gerocilan, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Trebuie să știți că activitatea sexuală implică un risc posibil pentru pacienții cu boli de inimă, din cauză că supune inima la un efort suplimentar. Dacă aveți o problemă cu inima, adresați-vă medicului dumneavoastră. Înainte de a lua acest medicament, spuneți-i medicului dumneavoastră dacă aveți:
Nu se cunoaște dacă Gerocilan este eficace la pacienții cărora le-au fost efectuate:
Dacă aveți brusc o scădere sau pierdere a vederii sau vederea dumneavoastră este distorsionată, estompată în timp ce luați Gerocilan, opriți administrarea Gerocilan și luați imediat legătura cu medicul dumneavoastră. La unii pacienți care utizează tadalafil s-a observat o scădere sau o pierdere bruscă a auzului. Deși nu se cunoaște dacă acest eveniment este direct legat de utilizarea tadalafilului, dacă aveți brusc o scădere sau pierdere a auzului, opriți administrarea Gerocilan și luați imediat legătura cu medicul dumneavoastră. Gerocilan nu este destinat utilizării de către femei. Copii și adolescenți Gerocilan nu este destinat utilizării de către copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani. Gerocilan împreună cu alte medicamente Spuneți medicului dumneavoastră dacă luați, ați luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente. Nu luați Gerocilan dacă luați deja tratament cu nitrați. Unele medicamente pot fi influențate de Gerocilan sau pot influența modul în care acționează Gerocilan. Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luați deja:
Gerocilan împreună cu alimente sau băuturi Informații referitoare la efectul alcoolului etilic se află la pct. 3. Sucul de grapefruit poate să influențeze modul în care acționează Gerocilan și trebuie consumat cu prudență. Discutați cu medicul dumneavoastră pentru informații suplimentare. Fertilitatea În urma administrării la câini, s-a observat diminuarea formării spermei în testicule. Scăderea concentrației spermei a fost observată și la unii bărbați. Este puțin probabil ca aceste efecte să determine pierderea capacității de reproducere. Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor Unii bărbați care au luat tadalafil în timpul studiilor clinice au raportat amețeli. Verificați cu atenție cum reacționați la aceste comprimate înainte de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Gerocilan conține lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a spus că aveți intoleranță la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebați înainte de a lua acest medicament.
Prospectul acestui medicament nu are un paragraf separat despre sarcină și alăptare. Citește secțiunea „Înainte să iei acest medicament" din textul de mai jos și, pentru situația ta, întreabă medicul sau farmacistul.
Text din prospectul acestui medicament.
Gerocilan nu este destinat utilizării de către copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani. Gerocilan
Text din prospectul acestui medicament.
Luați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur. Gerocilan este destinat numai administrării orale la bărbați. Înghițiți comprimatul întreg, cu puțină apă. Comprimatele pot fi luate cu sau fără alimente. Doza recomandată pentru început este de un comprimat de 10 mg luat înainte de activitatea sexuală. Dacă efectul acestei doze este prea slab, medicul dumneavoastră vă poate crește doza la 20 mg. Comprimatele Gerocilan sunt pentru administrare orală. Puteți lua un comprimat Gerocilan cu cel puțin 30 minute înainte de activitatea sexuală. Gerocilan poate fi eficace până la 36 ore de la administrare. Nu luați Gerocilan mai des de o dată pe zi. Gerocilan 10 mg și 20 mg este destinat utilizării înainte de activitatea sexuală anticipată și nu este recomandat pentru utilizare zilnică. Este important să rețineți că Gerocilan nu acționează dacă nu există stimulare sexuală. Dumneavoastră și partenera dumneavoastră va trebui să vă angajați în preludiu, ca și când nu ați lua un medicament pentru disfuncție erectilă. Consumul de alcool etilic vă poate afecta capacitatea de a obține o erecție și vă poate scădea temporar tensiunea arterială. Dacă ați luat sau planificați să luați Gerocilan, evitați consumul excesiv de alcool etilic (alcoolemie de 0,08% sau mai mare), deoarece acesta poate crește riscul de apariție a amețelilor când vă ridicați în picioare. Dacă luați mai mult Gerocilan decât trebuie Adresați-vă medicului dumneavoastră. Puteți să prezentați reacțiile adverse descrise la pct. 4. Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. În mod normal, aceste reacții adverse sunt de natură ușoară până la moderată. Dacă manifestați oricare dintre următoarele reacții adverse, încetați să mai luați medicamentul și mergeți imediat la medic:
Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane)
Mai puțin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane)
Rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane)
Rareori, la bărbații care iau tadalafil s-au raportat atac de inimă și accident vascular cerebral. Cei mai mulți dintre aceștia au avut probleme cardiace cunoscute înainte de a lua acest medicament. S-a raportat rar scăderea sau pierderea parțială, temporară sau permanentă a vederii la un ochi sau la ambii ochi. Au fost raportate și alte reacții adverse rare la bărbații care iau tadalafil, reacții care nu au fost întâlnite în studiile clinice. Aceste reacții includ:
Raportarea reacțiilor adverse Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacții adverse nemenționate în acest prospect. De asemenea, puteți raporta reacțiile adverse direct la Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București 011478- RO e-mail: [email protected] Website: www.anm.ro Raportând reacțiile adverse, puteți contribui la furnizarea de informații suplimentare privind siguranța acestui medicament.
Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor. Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie și blister după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Acest medicament nu necesită condiții speciale de păstrare. Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Ce conține Gerocilan
Gerocilan 10 mg: fiecare comprimat filmat conține tadalafil 10 mg.
Nucleu Lactoză Croscarmeloză sodică Laurilsulfat de sodiu Hidroxipropilceluloză Polisorbat 80 Stearat de magneziu Film Hipromeloză 2910 (E 464) Lactoză monohidrat Dioxid de titan (E 171) Triacetină Talc (E 553b) Oxid galben de fer (E 172) Oxid negru de fer (E 172) Cum arată Gerocilan și conținutul ambalajului Gerocilan 10 mg: comprimate filmate, de culoare galbenă, de forma unei pilule, biconvexe, inscripționate cu „T 10” pe una dintre fețe și netede pe cealaltă. Gerocilan 10 mg este disponibil în cutii cu blistere din PVC/PVdC/Al care conțin 1, 2, 4, 8, 10, 12, 14, 20, 28, 40 comprimate. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate. Deținătorul autorizației de punere pe piață și fabricanții Deținătorul autorizației de punere pe piață Lannacher Heilmittel Ges.m.b.H. Schlossplatz 1, A-8502 Lannach, Austria Fabricanții Genepharm S.A. 18th km Marathonos Avenue, 15351 Pallini, Grecia Combino Pharm (Malta) Ltd. HF60, Hal Far Industrial Estate, BBG3000, Malta Pharmadox Healthcare Ltd. 1KW20A Kordin Industrial Park, Paola, PLA 3000, Malta G.L. Pharma GmbH Schlossplatz 1, A-8502 Lannach, Austria Lannacher Heilmittel Ges.m.b.H. Schlossplatz 1, A-8502 Lannach, Austria Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spațiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale: Austria: Gerocilan 10 mg Filmtabletten Bulgaria: Gerocilan 10 mg Țările de Jos: Gerocilan 10 mg filmomhulde tabletten Polonia: Gerocilan România: Gerocilan 10 mg comprimate filmate Republica Slovacia: Gerocilan 10 mg filmom obalené tablety Ungaria: Gerocilan 10 mg filmtabletta Acest prospect a fost revizuit în august 2024. 7
Gerocilan este folosit pentru tratamentul bărbaților cu disfuncție erectilă.
Da, GEROCILAN 10 mg se elibereaza pe baza de reteta medicala. Pentru a-l obtine, va trebui sa va prezentati la medic.
Substanta activa din GEROCILAN 10 mg este TADALAFILUM.
Se prezintă sub formă de comprimate filmate, 10mg.
Îl rescriem în cuvinte obișnuite, păstrând toate avertismentele. Nu adăugăm nimic care nu e în textul oficial.
Răspunsul se caută în textul oficial de mai jos. Dacă informația nu e acolo, îți spune că nu e — nu o inventează.