Acest medicament se poate elibera fără prescripție medicală. Se recomandă citirea cu atenție a prospectului sau a informațiilor de pe ambalaj. Dacă apar manifestări neplăcute, adresați-vă medicului sau farmacistului.
Gaviscon cu aromă de căpșuni comprimate masticabile aparține unui grup de medicamente numite "supresori ai refluxului", care formează un strat protector deasupra conținutului stomacului care împiedică acidul gastric să părăsească stomacul și să pătrundă în esofag, cauzând astfel senzația de arsură și de disconfort. Gaviscon cu aromă de căpșuni comprimate masticabile se utilizează pentru tratamentul simptomelor refluxului gastro-esofagian, cum sunt regurgitația acidă, senzația de arsură în capul pieptului și indigestia (legate de reflux) care pot apărea, de exemplu, după mese sau în timpul sarcinii și la pacienții cu simptome asociate esofagitei. Trebuie să vă prezentați la medic dacă simptomele dumneavoastră se înrăutățesc sau nu se îmbunătățesc după 7 zile.
Nu luați acest medicament dacă:
Atenționări și precauții Acest medicament conține 11,08 mmol sodiu (254,84 mg) și 3,2 mmol calciu per doză de patru comprimate. Doza maximă zilnică recomandată din acest medicament conține 1019,36 mg sodiu (componenta principală stabilă/sare de masă). Aceasta este echivalentă cu 50,9% din doza maximă zilnică recomandată de sodiu pentru un adult. Dacă medicul nu v-a recomandat altfel, Gaviscon cu aromă de căpșuni comprimate masticabile este indicat pentru tratamentul de scurtă durată. Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă 1 aveți nevoie zilnic de Gaviscon cu aromă de căpșuni comprimate masticabile pentru o perioadă lungă de timp sau în mod regulat, în special dacă v-a fost recomandat să urmați o dietă cu conținut scăzut de sodiu. Vă rugăm de asemenea adresați-vă medicului dumneavoastră privind conținutul de sare din dietă dacă aveți sau ați avut o afecțiune semnificativă la nivelul rinichilor sau inimii, deoarece anumite săruri pot avea un efect asupra acestor afecțiuni. Acest medicament conține 8,8 mg aspartam per comprimat. Acest medicament este îndulcit cu aspartam, o sursă de fenilalanină. Le poate face rău persoanelor cu fenilcetonurie (PKU), o afecțiune genetică rară, în care fenilalanina se acumulează în corp pentru că organismul nu o poate elimina în mod corespunzător. Dacă vi s-a spus de către medicul dumneavoastră că aveți intoleranță la unele zaharuri, adresați-vă acestuia înainte de a lua acest medicament. Utilizarea altor medicamente: Nu luați acest medicament în decurs de două ore de la administrarea altor medicamente pe cale orală, deoarece acesta poate interfera cu acțiunea altor medicamente. Sarcina și alăptarea: Puteți lua acest medicament dacă sunteți gravidă sau alăptați.
Puteți lua acest medicament dacă sunteți gravidă sau alăptați
Text din prospectul acestui medicament.
Pentru administrare orală. Mestecați bine înainte de înghițire. Adulți, inclusiv vârstnici și copii peste 12 ani: la apariția simptomelor, luați două până la patru comprimate după masă și la culcare. Copii sub 12 ani: trebuie administrat numai la sfatul medicului. Dacă ați uitat să luați o doză, nu este necesar să luați o doză dublă data viitoare, ci să continuați să luați doza obișnuită la momentul potrivit. Dacă luați mai mult decât trebuie, este posibil să vă simțiți balonat și să experimentați un oarecare disconfort abdominal. Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului, dacă acest disconfort nu dispare.
Foarte rar (mai puțin de 1 din 10000), există șanse de apariție a unei reacții alergice la componente. Simptomele acesteia pot include erupție trecătoare pe piele, mâncărime, dificultăți la respirație, amețeli sau umflare a feței, buzelor, limbii sau gâtului. Dacă experimentați vreuna dintre aceste reacții adverse sau oricare altele întrerupeți administrarea și consultați imediat medicul. Raportarea reacțiilor adverse Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacții adverse posibile nemenționate în acest prospect. De asemenea, puteți raporta reacțiile adverse direct la Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București 011478- RO e-mail: [email protected] Website: www.anm.ro/. Raportând reacțiile adverse, puteți contribui la furnizarea de informații suplimentare privind siguranța acestui medicament. 2
Nu utilizați acest medicament după data de expirare (EXP: lună / an) înscrisă. Flacon din polipropilenă: Utilizați în termen de 6 luni de la deschidere. A NU SE LĂSA LA VEDEREA ȘI ÎNDEMÂNA COPIILOR. A se păstra la temperaturi sub 25°C.
Ce conține acest medicament Fiecare comprimat masticabil conține alginat de sodiu 250 mg, hidrogenocarbonat de sodiu 133,5 mg și carbonat de calciu 80 mg ca și substanțe active. Celelalte componente sunt manitol (E421), macrogol 20000, aspartam (E951), aromă de căpșuni (maltodextrină, amidon modificat E1450 ulei vegetal, propilenglicol E1520), oxid roșu de fier, xilitol, carmeloză sodică, stearat de magneziu. Cum arată acest medicament și conținutul ambalajului Comprimate rotunde, de culoare roz pal cu margini teșite cu miros și aromă de căpșuni. Comprimatele sunt marcate pe o față cu o sabie și un cerc, iar pe cealaltă față cu GS250. Gaviscon cu aromă de căpșuni, comprimate masticabile este disponibil în următoarele mărimi de ambalaj: Mărimi de ambalaj cu 4, 6, 8, 16, 24, 32, 48 sau 64 de comprimate. Flacon din polipropilenă conținând 8, 12, 16, 18, 20, 22 sau 24 de comprimate. Ambalajele multiple (2 x 16, 2 x 18, 2 x 20, 2 x 22 sau 2 x 24) vor fi ambalate în cutii. Deținătorul autorizației de punere pe piață și fabricantul Deținătorul autorizației de punere pe piață Reckitt Benckiser (România) S.R.L. Bulevardul Iancu de Hunedoara, Nr. 48, Clădirea Crystal Tower, Etaj 11, Sector 1, București România Fabricantul RB NL Brands B.V. Schiphol Boulevard 207 1118 BH Schiphol Olanda Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spațiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale: Austria Gaviscon Erdbeer Kautabletten Belgia Gaviscon aardbei 250mg kauwtabletten Bulgaria Gaviscon Strawberry Tablets 250 mg / 133,5 mg / 80 mg chewable tablets Cipru Gaviscon Strawberry Flavour Chewable Tablets Germania Gaviscon Erdbeer 250 mg / 133,5 mg / 80 mg Kautabletten Grecia Gaviscon Strawberry, Irlanda Gaviscon Strawberry Chewable Tablets Sodium alginate 250mg, Sodium hydrogen carbonate 133.5mg, Calcium Carbonate 80mg Luxemburg Gaviscon fraise 250 mg comprimés à croquer Olanda Gaviscon 250 mg aardbei, kauwtabletten Portugalia Gaviscon Morango România Gaviscon cu aromă de căpșuni comprimate masticabile Acest prospect a fost revizuit în februarie 2023. 3
Îl rescriem în cuvinte obișnuite, păstrând toate avertismentele. Nu adăugăm nimic care nu e în textul oficial.
Răspunsul se caută în textul oficial de mai jos. Dacă informația nu e acolo, îți spune că nu e — nu o inventează.