Eltrombopag Stada conține eltrombopag, care aparține unui grup de medicamente numite agoniști ai receptorului trombopoietinei. Este utilizat pentru a contribui la creșterea numărului de trombocite din sângele dumneavoastră. Trombocitele sunt celulele din sânge care ajută la reducerea sau prevenirea sângerării. Eltrombopag Stada este utilizat pentru a trata o afecțiune hemoragică numită trombocitopenie imună (primară) (TIP) la pacienți cu vârsta de 1 an și peste, care au luat deja alte medicamente (corticosteroizi sau imunoglobuline), care nu au dat rezultate. TIP este determinată de un număr scăzut de trombocite în sânge (trombocitopenie). Persoanele cu TIP au un risc crescut de sângerare. Simptomele pe care pacienții cu TIP le pot observa includ peteșii (pete roșii, rotunde, netede, de mărimea unui vârf de ac, aflate sub piele), vânătăi, sângerări din nas, sângerări gingivale și imposibilitatea de a controla sângerarea în cazul în care se taie sau se rănesc. Eltrombopag Stada poate fi, de asemenea, utilizat pentru a trata numărul scăzut de trombocite (trombocitopenie) la adulți cu infecții cu virusul hepatitei C (VHC), dacă au avut probleme cu reacțiile adverse în timpul tratamentului cu interferon. Multe persoane cu hepatită C au un număr scăzut de trombocite, nu numai ca rezultat al bolii dar și din cauza unora dintre medicamentele antivirale utilizate în tratamentul acesteia. Utilizarea Eltrombopag Stada poate face mai ușoară pentru dumneavoastră administrarea unei scheme complete cu medicament antiviral (peginterferon și ribavirină). 1 Eltrombopag Stada poate fi utilizat și la pacienții adulți cu număr scăzut de celule din sânge cauzat de anemia aplastică severă (AAS). AAS este o boală în care măduva osoasă este afectată, determinând un deficit de globule roșii (anemie), leucocite (leucopenie) și trombocite (trombocitopenie).
Nu luați Eltrombopag Stada
Atenționări și precauții Înainte să utilizați Eltrombopag Stada, adresați-vă medicului dumneavoastră:
Spuneți medicului dumneavoastră dacă vă aflați în oricare dintre aceste situații. Examene oftalmologice Medicul dumneavoastră vă va recomanda să fiți controlat pentru cataractă. Dacă nu efectuați controale oftalmologice de rutină, medicul dumneavoastră trebuie să vă recomande examinări periodice. De asemenea, se poate verifica apariția oricăror sângerări la nivelul sau în jurul retinei (stratul de celule sensibil la lumină din partea din spate a ochiului). Veți avea nevoie de efectuarea periodică a analizelor Înainte de începerea tratamentului cu Eltrombopag Stada, medicul dumneavoastră vă va efectua analize de sânge pentru a verifica celulele din sânge, inclusiv trombocitele. Aceste analize vor fi repetate la anumite intervale de timp în timpul utilizării. Analize ale funcției ficatului 2 Eltrombopag poate determina rezultate ale analizelor de sânge care pot fi semne ale afectării ficatului – o creștere a unor enzime hepatice, în special bilirubina și alanin / aspartat transaminaza. Dacă utilizați tratamente pe bază de interferon împreună cu Eltrombopag Stada pentru tratamentul numărului scăzut de trombocite cauzat de infecția cu hepatita C, anumite probleme hepatice se pot agrava. Veți efectua analize de sânge pentru testarea funcției ficatului, înainte de a începe tratamentul cu Eltrombopag Stada și la anumite intervale în timp ce îl luați. S-ar putea să fie nevoie să întrerupeți administrarea Eltrombopag Stada în cazul în care cantitatea acestor substanțe crește prea mult sau dacă aveți alte semne de afectare a ficatului. Citiți informațiile de la punctul 4 „Probleme la nivelul ficatului” al acestui prospect. Analize de sânge pentru numărul de trombocite Dacă opriți tratamentul cu Eltrombopag Stada, este posibil ca numărul de trombocite să scadă din nou, în decurs de câteva zile. Numărul de trombocite va fi supravegheat și medicul va discuta cu dumneavoastră precauțiile corespunzătoare. Un număr foarte mare de trombocite poate crește riscul de formare a cheagurilor de sânge. Dar cheagurile de sânge pot să se formeze și în cazul unor valori normale sau scăzute de trombocite. Medicul dumneavoastră va modifica doza de Eltrombopag Stada pentru a se asigura că numărul de trombocite nu crește prea mult. Solicitați imediat îngrijiri medicale dacă aveți oricare dintre aceste semne de formare a unui cheag de sânge:
Analize pentru evaluarea măduvei osoase La persoanele care au probleme cu măduva osoasă, medicamentele ca eltrombopag pot agrava problemele. Semne ale modificărilor măduvei osoase pot apărea ca rezultate anormale ale analizelor de sânge. Medicul dumneavoastră vă poate efectua analize pentru a verifica direct măduva osoasă în timpul tratamentului cu Eltrombopag Stada. Analize pentru hemoragia digestivă Dacă luați tratamente pe bază de interferon împreună cu Eltrombopag Stada veți fi monitorizat pentru apariția oricăror semne de sângerare la nivelul stomacului sau intestinelor după ce opriți tratamentul cu Eltrombopag Stada. Monitorizare cardiacă Medicul dumneavoastră poate considera necesară monitorizarea cardiacă în timpul tratamentului cu Eltrombopag Stada și poate lua în considerare efectuarea unei electrocardiograme (ECG). Vârstnici (65 ani și peste) Există date limitate privind utilizarea eltrombopag la pacienții cu vârsta de 65 ani și peste. Trebuie avută grijă când utilizați Eltrombopag Stada dacă aveți vârsta de 65 ani și peste. Copii și adolescenți Eltrombopag Stada nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 1 an cu TIP. De asemenea, nu este recomandat la persoanele cu vârsta sub 18 ani, cu număr scăzut de trombocite cauzat de hepatita C sau cu anemie aplastică severă. Eltrombopag Stada împreună cu alte medicamente Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luați, ați luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente. Acestea includ medicamente obținute fără prescripție medicală și vitamine. 3 Unele medicamente uzuale interacționează cu Eltrombopag Stada – inclusiv medicamente eliberate cu prescripție și fără prescripție medicală și suplimentele cu minerale. Acestea includ:
De asemenea, dacă luați medicamente pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge, există un risc mai mare de sângerare. Medicul dumneavoastră va discuta acest lucru cu dumneavoastră. Dacă luați corticosteroizi, danazol și/sau azatioprină, se poate să fie necesar să luați o doză mai mică sau să opriți utilizarea acestora în timp ce luați Eltrombopag Stada. Eltrombopag Stada împreună cu alimente și băuturi Nu luați Eltrombopag Stada cu alimente sau băuturi lactate, deoarece calciul din produsele lactate afectează absorbția medicamentului. Pentru mai multe informații, vezi „Când să luați Eltrombopag Stada” de la pct. 3. Sarcina și alăptarea Nu utilizați Eltrombopag Stada dacă sunteți gravidă, cu excepția cazului în care medicul vă recomandă aceasta. Efectul eltrombopag în timpul sarcinii nu este cunoscut.
Nu alăptați în timpul tratamentului cu Eltrombopag Stada. Nu se știe dacă Eltrombopag Stada trece în laptele matern. Dacă alăptați sau plănuiți să alăptați, spuneți medicului dumneavoastră. Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor Eltrombopag Stada poate provoca amețeli și poate avea alte reacții adverse care pot afecta atenția. Nu conduceți vehicule și nu folosiți utilaje decât dacă sunteți sigur că nu sunteți afectat. Eltrombopag Stada conține sodiu. Acest medicament conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per comprimat filmat, adică practic „nu conține sodiu”.
Nu utilizați Eltrombopag Stada dacă sunteți gravidă, cu excepția cazului în care medicul vă recomandă aceasta. Efectul eltrombopag în timpul sarcinii nu este cunoscut. Spuneți medicului dumneavoastră dacă sunteți gravidă, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă. Utilizați o metodă contraceptivă sigură în timp ce luați Eltrombopag Stada, pentru a preveni sarcina Dacă rămâneți gravidă în timpul tratamentului cu Eltrombopag Stada, spuneți medicului dumneavoastră. Nu alăptați în timpul tratamentului cu Eltrombopag Stada. Nu se știe dacă Eltrombopag Stada trece în laptele matern. Dacă alăptați sau plănuiți să alăptați, spuneți medicului dumneavoastră
Text din prospectul acestui medicament.
Eltrombopag Stada nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 1 an cu TIP. De asemenea, nu este recomandat la persoanele cu vârsta sub 18 ani, cu număr scăzut de trombocite cauzat de hepatita C sau cu anemie aplastică severă. Eltrombopag Stada
Text din prospectul acestui medicament.
Luați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur. Nu modificați doza sau ora de administrare a Eltrombopag Stada decât la recomandarea medicului dumneavoastră sau farmacistului. În timp ce luați Eltrombopag Stada veți fi supravegheat de un medic cu experiență specializat în tratamentul bolii 4 dumneavoastră. Cât să luați Pentru TIP Adulți, adolescenți și copii (6 – 17 ani) – doza uzuală inițială la persoane cu TIP este de un comprimat de 50 mg Eltrombopag Stada pe zi. Dacă sunteți originar din Asia de Est/Sud-Est poate fi necesar să începeți tratamentul cu o doză mai mică, de 25 mg. Copii (1 – 5 ani) — doza uzuală inițială la copiii cu TIP este de un comprimat de 25 mg Eltrombopag Stada pe zi. Pentru hepatita C Adulți – doza uzuală inițială la adulții cu hepatită C este de un comprimat de 25 mg Eltrombopag Stada pe zi. Dacă sunteți originar din Asia de Est/Sud-Est, veți începe tratamentul cu aceeași doză de 25 mg. Pentru AAS Adulți – doza uzuală inițială la adulții cu AAS este de un comprimat de 50 mg Eltrombopag Stada pe zi. Dacă sunteți originar din Asia de Est/Sud-Est, este posibil să trebuiască să începeți administrarea cu o doză mai mică de 25 mg. Pot fi necesare 1 până la 2 săptămâni până când Eltrombopag Stada va începe să acționeze. În funcție de răspunsul dumneavoastră la Eltrombopag Stada, medicul dumneavoastră poate recomanda modificarea dozei dumneavoastre zilnice. Cum să luați comprimatele Înghițiți comprimatul întreg, cu apă. Numai în cazul comprimatelor filmate de Eltrombopag Stada de 25 mg și 50 mg: Comprimatul poate fi divizat în doze egale. Când să luați Eltrombopag Stada Asigurați-vă că –
Pentru mai multe sfaturi privind alimentele și băuturile potrivite, discutați cu medicul dumneavoastră. Dacă luați mai mult Eltrombopag Stada decât trebuie Adresați-vă imediat unui medic sau unui farmacist. Dacă este posibil, arătați-le cutia sau acest prospect. Veți fi monitorizat pentru orice semne sau simptome de reacții adverse și vi se va administra imediat tratamentul adecvat. Dacă uitați să luați Eltrombopag Stada Luați următoarea doză la momentul stabilit. Nu luați mai mult de o doză de Eltrombopag Stada pe zi. Dacă încetați să luați Eltrombopag Stada Nu opriți tratamentul cu Eltrombopag Stada fără să discutați cu medicul dumneavoastră. Dacă medicul dumneavoastră vă sfătuiește să întrerupeți tratamentul, numărul de trombocite va trebui să fie apoi testat săptămânal timp de patru săptămâni. A se vedea și „Sângerare sau apariție de vânătăi după ce opriți tratamentul” de la pct. 4. Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Simptome ce necesită îngrijiri medicale: mergeți la medic Persoanele care iau Eltrombopag Stada pentru TIP sau pentru valori scăzute ale trombocitelor din sânge din cauza hepatitei C pot dezvolta semne de reacții adverse potențial grave. Este important să spuneți medicului dacă prezentați aceste simptome. Risc crescut de formare a cheagurilor de sânge Anumite persoane pot avea un risc crescut de formare a cheagurilor de sânge, iar medicamentele precum eltrombopag pot agrava această problemă. Blocarea bruscă a unui vas de sânge de către un cheag de sânge este o reacție adversă mai puțin frecventă, care poate afecta până la 1 din 100 persoane. Solicitați imediat îngrijiri medicale dacă aveți semne și simptome de formare a unui cheag de sânge, cum sunt: 6
Probleme la nivelul ficatului Eltrombopag poate cauza modificări care se observă la analizele de sânge, iar acestea pot fi semne de afectare a ficatului. Probleme la nivelul ficatului (valori crescute ale enzimelor care apar la analizele de sânge) sunt frecvente și pot afecta până la 1 din 10 persoane. Alte probleme la nivelul ficatului sunt mai puțin frecvente și afectează până la 1 din 100 de persoane. Dacă aveți oricare dintre aceste semne de probleme la nivelul ficatului:
Sângerare sau apariție de vânătăi după ce opriți tratamentul În decurs de două săptămâni de la oprirea tratamentului cu Eltrombopag Stada, numărul de trombocite va scădea, de regulă, la valoarea de dinaintea începerii tratamentului cu Eltrombopag Stada. Numărul mai mic de trombocite vă poate crește riscul de sângerare sau de apariție de vânătăi. Medicul dumneavoastră va verifica numărul de trombocite timp de cel puțin 4 săptămâni după ce ați încetat tratamentul cu Eltrombopag Stada. ➔ Spuneți medicului dumneavoastră dacă aveți probleme cu orice sângerare sau apariție de vânătăi după ce opriți administrarea Eltrombopag Stada. Unele persoane pot prezenta sângerare la nivelul sistemului digestiv după oprirea tratamentului cu peginterferon, ribavirină și eltrombopag. Simptomele includ:
Următoarele reacții adverse au fost raportate ca fiind asociate cu tratamentul cu eltrombopag la pacienți adulți cu TIP: Reacții adverse foarte frecvente Acestea pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane:
Dacă aceste reacții adverse devin severe, vă rugăm să vă adresați medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale. Reacții adverse foarte frecvente Acestea pot afecta mai mult de 1 din 10 copii:
Următoarele reacții adverse au fost raportate a fi asociate cu tratamentul cu eltrombopag în asociere cu peginterferon și ribavirină la pacienții cu VHC: Reacții adverse foarte frecvente Acestea pot afecta până la 1 din 10 persoane:
Dacă aceste reacții adverse devin severe, vă rugăm să vă adresați medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale. Reacții adverse foarte frecvente Acestea pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane.
Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor. Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie și pe blister după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Acest medicament nu necesită condiții speciale pentru păstrare. MEDICAMENTELE EXPIRATE ȘI/SAU NEUTILIZATE TREBUIE RETURNATE LA SPITALE PUBLICE SAU PRIVATE. Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Substanța activă este eltrombopag (sub formă de eltrombopag olamină). Fiecare comprimat filmat conține eltrombopag olamină, echivalent cu 25 mg de eltrombopag. Fiecare comprimat filmat conține eltrombopag olamină, echivalent cu 50 mg de eltrombopag. Fiecare comprimat filmat conține eltrombopag olamină, echivalent cu 75 mg de eltrombopag. Eltrombopag Stada 25 mg comprimate filmate Nucleul comprimatului Celuloză microcristalină, manitol, povidonă K90, amidonglicolat de sodiu (tip A), stearat de magneziu Filmul comprimatului Alcool polivinilic, dioxid de titan (E171), macrogol, talc Eltrombopag Stada 50 mg comprimate filmate Nucleul comprimatului Celuloză microcristalină, manitol, povidonă K90, amidonglicolat de sodiu (tip A), stearat de magneziu Filmul comprimatului Alcool polivinilic, dioxid de titan (E171), macrogol, talc, oxid galben de fer (E172), oxid roșu de fer (E172) Eltrombopag Stada 75 mg comprimate filmate Nucleul comprimatului Celuloză microcristalină, manitol, povidonă K90, amidonglicolat de sodiu (tip A), stearat de magneziu Filmul comprimatului Alcool polivinilic, dioxid de titan (E171), macrogol, talc, oxid roșu de fer (E172) Cum arată Eltrombopag Stada și conținutul ambalajului Eltrombopag Stada 25 mg comprimate filmate Comprimate filmate de culoare albă până la galben deschis, rotunde, biconvexe, cu o linie mediană pe una dintre fețe, roșu închis până la maro în secțiunea transversală. Eltrombopag Stada 50 mg comprimate filmate Comprimate filmate de culoare maro, rotunde, biconvexe, cu o linie mediană pe una dintre fețe, roșu închis până la maro în secțiunea transversală. Eltrombopag Stada 75 mg comprimate filmate Comprimate filmate de culoare roz, rotunde, biconvexe. Eltrombopag Stada este disponibil în cutii cu blistere conținând 14, 28 sau 84 de comprimate filmate sau în cutii cu blistere perforate cu doze unitare conținând 14×1, 28×1 sau 84×1 comprimate filmate. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate. Deținătorul autorizației de punere pe piață și fabricantul Deținătorul autorizației de punere pe piață STADA Arzneimittel AG Stadastrasse 2-18 61118 Bad Vilbel Germania Fabricantul Stada Arzneimittel AG Stadastrasse 2-18, Dortelweil, Hesse, 61118 Bad Vilbel, Germania Stada Arzneimittel GmbH Muthgasse 36/2, Doebling, 1190 Vienna, Austria Clonmel Healthcare Limited Waterford Road, Clonmel, Co. Tipperary, E91 D768, Irlanda Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spațiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale: Austria Eltrombopag STADA 25 mg Filmtabletten Eltrombopag STADA 50 mg Filmtabletten Eltrombopag STADA 75 mg Filmtabletten Cipru Eltrombopag/STADA Croația Eltrombopag STADA 25 mg filmom obložene tablete Eltrombopag STADA 50 mg filmom obložene tablete Eltrombopag STADA 75 mg filmom obložene tablete Danemarca Eltrombopag STADA Estonia Eltrombopag STADA Finlanda Eltrombopag STADA 25 mg kalvopäällysteiset tabletit Eltrombopag STADA 50 mg kalvopäällysteiset tabletit Eltrombopag STADA 75 mg kalvopäällysteiset tabletit Franța ELTROMBOPAG EG 25mg, comprimé pelliculé ELTROMBOPAG EG 50mg, comprimé pelliculé ELTROMBOPAG EG 75mg, comprimé pelliculé Germania Eltrombopag AL 25 mg Filmtabletten Eltrombopag AL 50 mg Filmtabletten Eltrombopag AL 75 mg Filmtabletten Grecia Eltrombopag/STADA Irlanda Eltrombopag Clonmel 25 mg film-coated tablets Eltrombopag Clonmel 50 mg film-coated tablets Eltrombopag Clonmel 75 mg film-coated tablets Islanda Eltrombopag STADA 25 mg filmuhúðaðar töflur Eltrombopag STADA 50 mg filmuhúðaðar töflur Eltrombopag STADA 75 mg filmuhúðaðar töflur Italia Eltrombopag EG Letonia Eltrombopag STADA 25 mg apvalkotās tabletes Eltrombopag STADA 50 mg apvalkotās tabletes Eltrombopag STADA 75 mg apvalkotās tabletes Lituania Eltrombopag STADA 25 mg plėvele dengtos tabletės Eltrombopag STADA 50 mg plėvele dengtos tabletės Eltrombopag STADA 75 mg plėvele dengtos tabletės Malta Eltrombopag Clonmel 25 mg film-coated tablets Eltrombopag Clonmel 50 mg film-coated tablets Eltrombopag Clonmel 75 mg film-coated tablets Norvegia Eltrombopag STADA Polonia Eltrombopag Stada România Eltrombopag Stada 25 mg comprimate filmate Eltrombopag Stada 50 mg comprimate filmate Eltrombopag Stada 75 mg comprimate filmate Slovacia Eltrombopag STADA 25 mg filmom obalené tablety Eltrombopag STADA 50 mg filmom obalené tablety Eltrombopag STADA 75 mg filmom obalené tablety Slovenia Eltrombopag STADA 25 mg filmsko obložene tablete Eltrombopag STADA 50 mg filmsko obložene tablete Eltrombopag STADA 75 mg filmsko obložene tablete Spania ELTROMBOPAG STADA 25 MG COMPRIMIDOS RECUBIERTOS CON PELICULA EFG ELTROMBOPAG STADA 50 MG COMPRIMIDOS RECUBIERTOS CON PELICULA EFG ELTROMBOPAG STADA 75 MG COMPRIMIDOS RECUBIERTOS CON PELICULA EFG Suedia Eltrombopag STADA 25 mg filmdragerade tabletter Eltrombopag STADA 50 mg filmdragerade tabletter Eltrombopag STADA 75 mg filmdragerade tabletter Țările de Jos Eltrombopag STADA 25 mg filmomhulde tabletten Eltrombopag STADA 50 mg filmomhulde tabletten Eltrombopag STADA 75 mg filmomhulde tabletten Ungaria Eltrombopag Stada 25 mg filmtabletta Eltrombopag Stada 50 mg filmtabletta Eltrombopag Stada 75 mg filmtabletta Acest prospect a fost revizuit în septembrie 2025. 16
Eltrombopag Stada conține eltrombopag, care aparține unui grup de medicamente numite agoniști ai receptorului trombopoietinei.
Da, ELTROMBOPAG STADA 50 mg se elibereaza pe baza de reteta medicala. Pentru a-l obtine, va trebui sa va prezentati la medic.
Substanta activa din ELTROMBOPAG STADA 50 mg este ELTROMBOPAG.
Se prezintă sub formă de comprimate filmate, 50mg.
Îl rescriem în cuvinte obișnuite, păstrând toate avertismentele. Nu adăugăm nimic care nu e în textul oficial.
Răspunsul se caută în textul oficial de mai jos. Dacă informația nu e acolo, îți spune că nu e — nu o inventează.