77 de farmacii · București · Constanța · Dâmbovița · Giurgiu · Ilfov · Prahova
Acasă › Prospecte › CLOTRIMAZOL FITERMAN 10 mg/g
Medicament fără rețetă

CLOTRIMAZOL FITERMAN 10 mg/g

Se eliberează fără rețetă CLOTRIMAZOLUM ATC D01AC01

Acest medicament se poate elibera fără prescripție medicală. Se recomandă citirea cu atenție a prospectului sau a informațiilor de pe ambalaj. Dacă apar manifestări neplăcute, adresați-vă medicului sau farmacistului.

Ce este și pentru ce se utilizează

Clotrimazol Fiterman este o cremă cu aspect omogen, de culoare albă. Substanța activă a cremei este clotrimazol (derivat de imidazol), un antifungic cu spectru larg de acțiune. Clotrimazol Fiterman este indicat în tratamentul următoarelor afecțiuni:

  • micoze cutanate determinate de Candida albicans;
  • eritrasma;
  • tinea corporis;
  • tinea cruris determinată de Trichophyton rubrum, T. mentagrophytes, Epidermophyton floccosum (Aerothesium floccosum), Microsporum canis;
  • pitiriazis versicolor determinată de Malassezia furfur;
  • dermatofiții foliculare (tinea barbae, tinea capitis);
  • onicomicoze.

Dacă după 7 zile nu vă simțiți mai bine sau vă simțiți mai rău, trebuie să vă adresați unui medic.

Înainte să luați acest medicament

Nu utilizați Clotrimazol Fiterman:

  • dacă sunteți alergic la clotrimazol sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6).

Atenționări și precauții Evitați utilizarea produselor de curățenie și întreținere cu pH acid dacă a fost confirmată o infecție datorată microorganismului Candida albicans, deoarece pH-ul acid favorizează multiplicarea lor. Evitați contactul medicamentului Clotrimazol Fiterman cu ochii. Spălați-vă pe mâini după administrarea cremei. Medicamentul este indicat numai pentru uz cutanat. Nu se aplică pe mucoase. Nu aplicați crema pe pielea cu răni deschise. Nu utilizați Clotrimazol Fiterman în infecții ale unghiilor și scalpului. Dacă în timpul tratamentului apar fenomene de iritație la locul aplicării sau reacții alergice la clotrimazol, trebuie să întrerupeți tratamentul. Clotrimazolul nu se administrează copiilor sub 5 ani. Clotrimazol Fiterman împreună cu alte medicamente Nu se cunosc efectele altor medicamente utilizate concomitent cu Clotrimazol Fiterman. Sarcina, alăptarea și fertilitatea Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Clotrimazol Fiterman nu trebuie utilizat în timpul sarcinii și alăptării decât la recomandarea medicului. Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor Clotrimazol Fiterman nu influențează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Clotrimazol Fiterman conține alcool cetostearilic care poate provoca reacții adverse cutanate locale (de exemplu, dermatită de contact). Clotrimazol Fiterman conține p-hidroxibenzoat de metil (E218) și p-hidroxibenzoat de n-propil (E216) care pot provoca reacții alergice (chiar întârziate).

🫂 Sarcina și alăptarea

Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Clotrimazol Fiterman nu trebuie utilizat în timpul sarcinii și alăptării decât la recomandarea medicului

Text din prospectul acestui medicament.

Cum se administrează

Aplicați crema de 2 – 3 ori pe zi, după spălarea și uscarea zonei afectate (de preferință cu un săpun cu pH alcalin). Se aplică în strat subțire și se masează ușor. Durata tratamentului este de 1 – 3 săptămâni pentru pitiriazisul versicolor și de 2 – 4 săptămâni pentru celelalte dermatomicoze. Pentru evitarea unei noi contaminări și a reinfecției, trebuie să respectați măsurile de igienă personală. Dacă după o săptămână de tratament nu apare ameliorarea simptomelor, se recomandă consult medical. Dacă ați uitat să aplicați Clotrimazol Fiterman Dacă ați uitat să aplicați Clotrimazol Fiterman, aplicați crema imediat ce vă amintiți și apoi reveniți la programul normal de aplicare a cremei. Dacă ați aplicat prea mult Clotrimazol Fiterman Dacă din greșeală ați aplicat mai multă cremă Clotrimazol Fiterman decât trebuia, spălați-vă cu apă caldă și săpun. Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacții adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. 2 Asemenea altor medicamente, Clotrimazol Fiterman poate determina efecte nedorite (reacții adverse). Clotrimazol Fiterman poate determina reacții adverse locale cum sunt eritem, prurit, senzație de arsură și/sau căldură locală, iritație cutanată și reacții alergice, chiar întârziate (vezi Aveți grijă deosebită cu Clotrimazol Fiterman). În cazul apariției reacțiilor adverse, zona pe care a fost aplicată crema trebuie spălată cu săpun și apă caldă, iar tratamentul trebuie întrerupt. Raportarea reacțiilor adverse Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacții adverse nemenționate în acest prospect. De asemenea, puteți raporta reacțiile adverse direct prin intermediul sistemului național de raportare Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București 011478-RO Tel.: +4 0757 177 259 Fax: +4 0213 163 497 e-mail: [email protected] Raportând reacțiile adverse, puteți contribui la furnizarea de informații suplimentare privind siguranța acestui medicament.

Cum se păstrează

Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor. Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. A se păstra la temperaturi sub 25oC, în ambalajul original. Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Conținutul ambalajului și alte informații

Ce conține Clotrimazol Fiterman

  • Substanța activă este clotrimazolul. Un gram de cremă conține 10 mg clotrimazol.
  • Celelalte componente sunt: alcool cetostearilic, vaselină albă, polisorbat 80, glicerol, phidroxibenzoat de metil (E 218), p-hidroxibenzoat de n-propil (E 216), alcool etilic 96%, apă purificată.

Cum arată Clotrimazol Fiterman și conținutul ambalajului Se prezintă sub formă de masă semisolidă, omogenă, cu aspect cremos, de culoare albă, cu miros slab caracteristic. Cutie cu un tub din Al acoperit la interior cu un lac epoxifenolic, închis cu capac cu filet din polietilenă sau polipropilenă, conținând 20 g cremă. Cutie cu un tub din Al acoperit la interior cu un lac epoxifenolic, închis cu capac cu filet din polietilenă sau polipropilenă, conținând 35 g cremă. Deținătorul autorizației de punere pe piață și fabricantul Deținătorul Autorizației de punere de piață S.C. Fiterman Pharma S.R.L. Str. Moara de Foc nr. 35, 700520, Iași, România Tel.: + 40 232/252800 3 Fabricant S.C. Fiterman Pharma S.R.L. DJ 249E Km 0900, sat Tomești, comuna Tomești, județul Iași, România Acest prospect a fost revizuit în iunie 2019. 4

Întrebări frecvente

Pentru ce se foloseste CLOTRIMAZOL FITERMAN 10 mg/g?

Clotrimazol Fiterman este o cremă cu aspect omogen, de culoare albă.

CLOTRIMAZOL FITERMAN 10 mg/g se elibereaza cu reteta?

Nu, CLOTRIMAZOL FITERMAN 10 mg/g este un medicament OTC (Over The Counter), care poate fi achizitionat fara reteta medicala.

Care este substanta activa din CLOTRIMAZOL FITERMAN 10 mg/g?

Substanta activa din CLOTRIMAZOL FITERMAN 10 mg/g este CLOTRIMAZOLUM.

Sub ce forma se prezinta CLOTRIMAZOL FITERMAN 10 mg/g?

Se prezintă sub formă de cremă, 10mg/g.

Prospectul e greu de citit?

Îl rescriem în cuvinte obișnuite, păstrând toate avertismentele. Nu adăugăm nimic care nu e în textul oficial.

Întreabă prospectul

Răspunsul se caută în textul oficial de mai jos. Dacă informația nu e acolo, îți spune că nu e — nu o inventează.