Acest medicament se poate elibera fără prescripție medicală. Se recomandă citirea cu atenție a prospectului sau a informațiilor de pe ambalaj. Dacă apar manifestări neplăcute, adresați-vă medicului sau farmacistului.
Luați CitraFleet pentru a vă curăța intestinul (cunoscut și sub denumirea de intestin subțire și colon) înainte de a efectua o procedură de diagnostic ce necesită un intestin curat, de exemplu colonoscopie (procedură prin care se vizualizează interiorul intestinului cu ajutorul unui instrument lung, flexibil, pe care medicul îl introduce prin anus) sau examinare cu raze X. CitraFleet este o pulbere care are gust și miros de lămâie. Acesta conține două tipuri de laxative amestecate în fiecare plic care, atunci când sunt dizolvate în apă și băute, au efect de spălare și curățare a intestinului. Este important să aveți intestinul golit, curățat, pentru ca medicul sau chirurgul să îl poată vedea clar. CitraFleet este indicat la adulți (inclusiv vârstnici) cu vârsta de 18 ani sau peste.
Nu luați CitraFleet dacă:
Trebuie să rețineți că, după ce ați luat CitraFleet, veți avea scaune lichide frecvente. Trebuie să beți o cantitate mare de lichide limpezi (vezi pct. 3) pentru a reface pierderea de lichide și săruri. În caz contrar, puteți să prezentați deshidratare și tensiune arterială mică, care vă pot cauza leșin. CitraFleet împreună cu alte medicamente Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luați, ați luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente. CitraFleet poate afecta sau poate fi afectat de alte medicamente, dacă acestea sunt luate concomitent. Dacă luați medicamente din oricare din tipurile enumerate mai jos, este posibil ca medicul dumneavoastră să decidă să vă administreze un alt medicament sau să ajusteze doza. Așadar, dacă nu ați spus încă medicului despre acestea, mergeți înapoi la medic și întrebați ce trebuie să faceți:
Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor Nu conduceți vehicule și nu folosiți scule sau utilaje dacă începeți să vă simțiți amețit sau obosit după ce luați CitraFleet. CitraFleet conține potasiu și sodiu Acest medicament conține potasiu 5 mmol (sau 195 mg) per plic. Acest lucru trebuie luat în considerare de către pacienții cu funcție renală redusă sau pacienții care au un regim cu un conținut controlat de potasiu. Acest medicament conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per plic, adică practic’’ nu conține sodiu’’.
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresațivă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament
Text din prospectul acestui medicament.
Luați întotdeauna acest medicament exact așa cum este descris în acest prospect sau așa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul, întrucât ar putea fi necesară repetarea procedurii efectuate în spital, dacă nu vă curățați complet intestinul. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur. Fiți pregătit să aveți scaune moi, frecvente, în orice moment după ce luați o doză de CitraFleet. Acest lucru este normal și indică faptul că medicamentul își exercită acțiunea. Poate fi important să vă asigurați accesul la o toaletă până când dispar efectele medicamentului. Este important să urmați o dietă specială (cantități reduse de alimente solide) în ziua dinaintea planificării procedurii. Când începeți să luați plicurile din acest medicament, nu trebuie să mâncați deloc alimente solide, până după terminarea procedurii. Trebuie să urmați întotdeauna dieta prescrisă de medic. Dacă aveți întrebări, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Cu excepția cazului în care medicul dumneavoastră vă recomandă altfel, nu trebuie să luați o doză mai mare decât doza recomandată pe o perioadă de 24 ore. Schema de tratament Trebuie să vi se dea două plicuri de CitraFleet. Fiecare plic conține o doză pentru adulți. Tratamentul poate fi administrat într-unul din cele două moduri:
Perioada de timp între administrarea celor două plicuri trebuie să fie de cel puțin 5 ore. Fiecare plic trebuie reconstituit într-un pahar cu apă. Nu diluați în continuare medicamentul prin consumarea de lichide imediat după administrarea fiecărui plic. Așteptați zece minute după ce luați fiecare plic, apoi beți aproximativ 1,5-2 litri de diferite lichide limpezi, cu o frecvență de aproximativ 250 ml (un pahar) până la 400 ml (un pahar mare) pe oră. Pentru evitarea deshidratării se recomandă supe limpezi și/sau soluții echilibrate de electroliți. Se recomandă să nu se consume doar apă plată sau demineralizată. După ce ați luat al doilea plic și ați băut 1,5-2 litri de lichid, nu beți și nu mâncați nimic timp de cel puțin 2 ore înainte de procedură sau după cum v-a spus medicul dumneavoastră. INSTRUCȚIUNI DE UTILIZARE: Adulți (inclusiv vârstnici) cu vârsta de 18 ani sau peste:
Dacă ați luat mai mult CitraFleet decât trebuie, adresați-vă imediat medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Reacțiile adverse cunoscute la CitraFleet sunt descrise mai jos și sunt prezentate în funcție de frecvența cu care apar: Foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane): Durere abdominală Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane): Distensie abdominală (abdomen umflat), senzație de sete, disconfort anal și proctalgie (dureri la nivelul anusului), oboseală (extenuare), tulburări de somn, dureri de cap, gură uscată, greață (senzație de rău). Mai puțin frecvente ( pot afecta până la 1 din 100 persoane): Amețeală, vărsături (stare de rău), incapacitate de a controla mișcările bolului fecal (incontinență fecală) Alte reacții adverse, a căror frecvență de apariție nu este cunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile): Anafilaxie sau hipersensibilitate, care sunt reacții alergice severe. Trebuie să mergeți imediat la spital dacă aveți dificultăți la respirație, începeți să vă înroșiți la față, sau aveți orice alte simptome despre care credeți că ar putea anunța o reacție alergică gravă. Hiponatremie (valori scăzute ale sodiului în sânge), hipokaliemie (valori scăzute ale potasiului în sânge), epilepsie, convulsii (crize convulsive), hipotensiune arterială ortostatică (tensiune arterială mică atunci când vă ridicați în picioare, ceea ce vă poate provoca o senzație de amețeală și instabilitate), senzație de confuzie, erupții trecătoare pe piele, incluzând urticarie (papule), prurit (mâncărimi) și purpură (sângerări sub piele) Flatulență (vânturi) și durere 4 Acest medicament este destinat să inducă scaune foarte regulate, moi, similare cu diareea. Totuși, dacă după ce luați acest medicament, scaunele devin problematice sau vă dau motive de îngrijorare, discutați cu medicul dumneavoastră. Raportarea reacțiilor adverse Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacții adverse nemenționate în acest prospect. De asemenea, puteți raporta reacțiile adverse direct la Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București 011478- RO e-mail: [email protected] Website: www.anm.ro Raportând reacțiile adverse, puteți contribui la furnizarea de informații suplimentare privind siguranța acestui medicament.
Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor. A nu se păstra la temperaturi peste 25ºC. Nu luați acest medicament după data de expirare înscrisă pe plic după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Ce conține CitraFleet
Cum arată CitraFleet și conținutul ambalajului CitraFleet este o pulbere pentru soluție orală în plic, furnizată în cutii a câte 2, 50, 50 (25×2), 100, 100 (50×2), 200, 200 (100×2), 500, 500 (250×2), 1000 plicuri sau 50 și 50 (25×2) plicuri (ambalaj de uz spitalicesc) conținând pulbere albă. Fiecare plic conține o doză pentru adulți a 15,08 g. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate. Deținǎtorul autorizației de punere pe piațǎ și fabricantul Deținǎtorul autorizației de punere pe piațǎ Casen Recordati,S.L. Autovía de Logroño Km 13, 300, 50180Utebo- Zaragoza, Spania 5 Fabricantul Casen Recordati,S.L. Autovía de Logroño Km 13, 300, 50180 Utebo- Zaragoza, Spania Puteti obține mai multe informații despre CitraFleet, contactând reprezentanța locală a deținătorului autorizației de punere pe piață: RECORDATI ROMANIA S.R.L. Tel: + 40 21 667 17 41 Fax: +40 31 405 57 42 Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spațiului Economic European și în Regatul Unit (Irlanda de Nord) sub următoarele denumiri comerciale: Citrafleet: Croația, Republica Cehă, Danemarca, Norvegia, Slovenia. CitraFleet: Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Letonia, Lichtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Spania, Suedia, Regatul Unit (Irlanda de Nord). Acest prospect a fost revizuit în aprilie 2024. 6
Luați CitraFleet pentru a vă curăța intestinul (cunoscut și sub denumirea de intestin subțire și colon) înainte de a efectua o procedură de diagnostic ce necesită un intestin curat, de exemplu colonoscopie (procedură prin care se vizualizează interiorul intestinului cu ajutorul unui instrument lung, flexibil, pe care medicul îl.
Nu, CITRAFLEET este un medicament OTC (Over The Counter), care poate fi achizitionat fara reteta medicala.
Substanta activa din CITRAFLEET este COMBINATII.
Se prezintă sub formă de PULB. PT. SOL. ORALA, 500mg/200000UI.
Îl rescriem în cuvinte obișnuite, păstrând toate avertismentele. Nu adăugăm nimic care nu e în textul oficial.
Răspunsul se caută în textul oficial de mai jos. Dacă informația nu e acolo, îți spune că nu e — nu o inventează.