Ce este Azacitidine betapharm Azacitidine betapharm este un medicament anti-cancer care aparține unui grup de medicamente numite „anti-metaboliți”. Azacitidine betapharm conține substanța activă „azacitidină”.
Pentru ce se utilizează Azacitidine betapharm Azacitidine betapharm este utilizat la adulții la care nu se poate efectua transplant de celule stem pentru tratamentul:
Acestea sunt boli care afectează măduva osoasă și pot cauza probleme legate de producerea normală de celule ale sângelui.
Cum acționează Azacitidine betapharm Azacitidine betapharm acționează prin inhibarea creșterii celulelor canceroase. Azacitidina se încorporează în materialul genetic al celulelor (acid ribonucleic (ARN) și acid dezoxiribonucleic (ADN)). Se consideră că aceasta acționează prin influențarea modului în care celulele activează și dezactivează genele, precum și prin oprirea producerii de ARN și ADN nou. Se consideră că aceste acțiuni corectează problemele de maturizare și creștere a celulelor sanguine tinere din măduva osoasă care provoacă tulburări mielodisplazice și distrug celulele canceroase în leucemie.
Adresați-vă medicului dumneavoastră sau asistentei medicale dacă aveți întrebări despre modul în care acționează Azacitidine betapharm sau despre motivul pentru care acest medicament v-a fost prescris.
Nu utilizați Azacitidine betapharm
Atenționări și precauții Înainte să utilizați Azacitidine betapharm, adresați-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale:
Azacitidine betapharm poate provoca o reacție imună gravă numită „sindrom de diferențiere” (vezi pct. 4).
Analize de sânge Înainte să începeți tratamentul cu Azacitidine betapharm și la începutul fiecărei perioade de tratament (denumită un „ciclu”) vi se vor efectua analize de sânge. Aceste analize au rolul de a verifica dacă aveți suficiente celule sanguine și dacă ficatul sau rinichii dumneavoastră funcționează corespunzător.
Copii și adolescenți Azacitidine betapharm nu este recomandat pentru utilizare la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani.
Azacitidine betapharm împreună cu alte medicamente Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luați sau ați luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente. Acest lucru este important, deoarece Azacitidine betapharm poate afecta modul în care acționează unele medicamente. De asemenea, alte medicamente pot afecta modul în care acționează Azacitidine betapharm.
Sarcina, alăptarea și fertilitatea Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Sarcina Nu ar trebui să utilizați Azacitidine betapharm în timpul sarcinii, deoarece aceasta poate fi dăunătoare fătului. Dacă sunteți o femeie care poate rămâne gravidă, trebuie să utilizați o metodă contraceptivă eficace în timpul tratamentului cu Azacitidine betapharm și timp de 6 luni după încetarea tratamentului cu Azacitidine betapharm. Spuneți imediat medicului dumneavoastră dacă rămâneți gravidă în timpul tratamentului.
Alăptarea Este interzis să alăptați atunci când utilizați Azacitidine betapharm. Nu se cunoaște dacă acest medicament trece în laptele matern.
Fertilitatea Bărbații nu trebuie să conceapă un copil în timp ce li se administrează tratament cu Azacitidine betapharm. Bărbații trebuie să utilizeze o metodă contraceptivă eficace în timpul tratamentului cu Azacitidine betapharm și timp de 3 luni după încetarea tratamentului cu Azacitidine betapharm.
Discutați cu medicul dumneavoastră dacă doriți să vi se conserve sperma înainte de a vi se administra acest tratament.
Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor Nu conduceți vehicule și nu folosiți utilaje dacă prezentați reacții adverse cum este oboseala.
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Sarcina Nu ar trebui să utilizați Azacitidine betapharm în timpul sarcinii, deoarece aceasta poate fi dăunătoare fătului. Dacă sunteți o femeie care poate rămâne gravidă, trebuie să utilizați o metodă contraceptivă eficace în timpul tratamentului cu Azacitidine betapharm și timp de 6 luni după încetarea tratamentului cu Azacitidine betapharm. Spuneți imediat medicului dumneavoastră dacă rămâneți gravidă în timpul tratamentului. Alăptarea Este interzis să alăptați atunci când utilizați Azacitidine betapharm. Nu se cunoaște dacă acest medicament trece în laptele matern. Fertilitatea Bărbații nu trebuie să conceapă un copil în timp ce li se administrează tratament cu Azacitidine betapharm. Bărbații trebuie să utilizeze o metodă contraceptivă eficace în timpul tratamentului cu Azacitidine betapharm și timp de 3 luni după încetarea tratamentului cu Azacitidine betapharm. Discutați cu medicul dumneavoastră dacă doriți să vi se conserve sperma înainte de a vi se administra acest tratament
Text din prospectul acestui medicament.
Azacitidine betapharm nu este recomandat pentru utilizare la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani. Azacitidine betapharm
Text din prospectul acestui medicament.
Înainte de a vă administra Azacitidine betapharm, medicul dumneavoastră vă va administra un alt medicament pentru a evita greața și vărsăturile, la începutul fiecărui ciclu de tratament.
Acest medicament vă va fi administrat sub formă de injecție sub piele (subcutanată), de către un medic sau o asistentă. Acest medicament vi se va administra sub piele la nivelul coapsei, în burtă sau în partea superioară a brațului.
Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Informați-vă imediat medicul dacă observați vreuna dintre următoarele reacții adverse:
Alte reacții adverse includ:
Reacții adverse foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane)
Reacții adverse frecvente (pot afecta cel mult 1 din 10 persoane)
Reacții adverse mai puțin frecvente (pot afecta cel mult 1 din 100 persoane)
Reacții adverse rare (pot afecta cel mult 1 din 1.000 persoane)
Cu frecvență necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)
Raportarea reacțiilor adverse Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale. Acestea includ orice posibile reacții adverse nemenționate în acest prospect. De asemenea, puteți raporta reacțiile adverse direct prin intermediul sistemului național de raportare, așa cum este menționat în Anexa V. Raportând reacțiile adverse, puteți contribui la furnizarea de informații suplimentare privind siguranța acestui medicament.
Medicul dumneavoastră, farmacistul sau asistenta medicală sunt responsabili de păstrarea Azacitidine betapharm. Ei sunt, de asemenea, responsabili pentru prepararea și eliminarea corectă a oricărei cantități de Azacitidine betapharm neutilizate.
Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor.
Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe eticheta flaconului sau pe cutie. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Pentru flacoanele sigilate – nu există condiții speciale de păstrare.
Atunci când se utilizează imediat După prepararea suspensiei, aceasta trebuie administrată în decurs de 45 de minute. Atunci când se utilizează ulterior Dacă suspensia de Azacitidine betapharm este preparată utilizând apă pentru preparate injectabile care nu a fost păstrată la frigider, suspensia trebuie pusă la frigider (2 °C până la 8 °C) imediat după ce este preparată și trebuie ținută la frigider timp de maxim 8 ore. Dacă suspensia de Azacitidine betapharm este preparată utilizând apă pentru preparate injectabile care a fost păstrată la frigider (2 °C până la 8 °C), suspensia trebuie pusă la frigider (2 °C până la 8 °C) imediat după ce este preparată și ținută la frigider timp de maxim 22 de ore.
Înainte de administrare, suspensia trebuie lăsată timp de până la 30 de minute pentru a ajunge la temperatura camerei (20 °C până la 25 °C).
Dacă suspensia prezintă particule mari, aceasta trebuie eliminată.
Ce conține Azacitidine betapharm
Substanța activă este azacitidină. Un flacon conține azacitidină 100 mg. După reconstituirea cu 4 ml apă pentru preparate injectabile, suspensia reconstituită conține azacitidină 25 mg/ml.
Celălalt component este manitol (E 421).
Cum arată Azacitidine betapharm și conținutul ambalajului
Azacitidine betapharm este o pulbere de culoare albă până la albicioasă pentru suspensie injectabilă și este furnizată într-un flacon din sticlă care conține azacitidină 100 mg. Fiecare ambalaj conține un flacon.
Deținătorul autorizației de punere pe piață și fabricantul
betapharm Arzneimittel GmbH Kobelweg 95 86156 Augsburg Germania Pentru orice informații referitoare la acest medicament, vă rugăm să contactați reprezentanța locală a
deținătorului autorizației de punere pe piață:
België/Belgique/Belgien betapharm Arzneimittel GmbH Tél/Tel: + 49 821 74881 0 [email protected]
Lietuva betapharm Arzneimittel GmbH Tel: + 49 821 74881 0 [email protected]
България betapharm Arzneimittel GmbH Teл.: +49 821 74881 0 [email protected]
Luxembourg/Luxemburg betapharm Arzneimittel GmbH Tél/Tel: + 49 821 74881 0 [email protected]
Česká republika betapharm Arzneimittel GmbH Tel: +49 821 74881 0 [email protected] Danmark betapharm Arzneimittel GmbH Tlf: + 49 821 74881 0 [email protected]
Magyarország betapharm Arzneimittel GmbH Tel.: + 49 821 74881 0 [email protected] Malta betapharm Arzneimittel GmbH Tel: + 49 821 74881 0 [email protected]
Deutschland
Nederland
betapharm Arzneimittel GmbH Kobelweg 95 86156 Augsburg Tel: + 49 821 74881 0 [email protected]
betapharm Arzneimittel GmbH Tel: + 49 821 74881 0 [email protected]
Eesti betapharm Arzneimittel GmbH Tel: + 49 821 74881 0 [email protected]
Norge betapharm Arzneimittel GmbH Tlf: + 49 821 74881 0 [email protected]
Ελλάδα betapharm Arzneimittel GmbH Τηλ: + 49 821 74881 0 [email protected]
Österreich betapharm Arzneimittel GmbH Tel: + 49 821 74881 0 [email protected]
España Reddy Pharma Iberia S.A.U.
Avenida Josep Tarradellas nº 38 E-08029 Barcelona Tel: + 34 93 355 49 16 [email protected]
Polska betapharm Arzneimittel GmbH Tel.: + 49 821 74881 0 [email protected]
France Reddy Pharma SAS 9 avenue Edouard Belin F-92500 Rueil-Malmaison Tél: + 33 1 85 78 17 34 [email protected]
Portugal betapharm Arzneimittel GmbH Tel: + 49 821 74881 0 [email protected]
Hrvatska betapharm Arzneimittel GmbH Tel: + 49 821 74881 0 [email protected]
România Dr. Reddy´s Laboratories Romania SRL Tel: + 4021 224 0032 [email protected]
Ireland betapharm Arzneimittel GmbH Tel: + 49 821 74881 0 [email protected]
Slovenija betapharm Arzneimittel GmbH Tel: + 49 821 74881 0 [email protected]
Ísland betapharm Arzneimittel GmbH Sími: + 49 821 74881 0 [email protected]
Slovenská republika betapharm Arzneimittel GmbH Tel: + 49 821 74881 0 [email protected]
Italia Dr. Reddy’s S.r.l.
Piazza Santa Maria Beltrade, 1 I-20123 Milano Tel: + 39(0)2 70106808 [email protected]
Suomi/Finland betapharm Arzneimittel GmbH Puh/Tel: + 49 821 74881 0 [email protected]
Κύπρος betapharm Arzneimittel GmbH Τηλ: + 49 821 74881 0 [email protected]
Sverige betapharm Arzneimittel GmbH Tel: + 49 821 74881 0 [email protected]
Latvija betapharm Arzneimittel GmbH Tel: + 49 821 74881 0 [email protected]
United Kingdom (Northern Ireland) Dr. Reddy's Laboratories (UK) Limited 6 Riverview Road, East Riding Of Yorkshire HU17 0LD Beverley Tel: + 44(0)1482 389858 [email protected]
Acest prospect a fost revizuit în
Informații detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenției Europene pentru Medicamente http://www.ema.europa.eu. Există, de asemenea, link-uri către alte site-uri despre boli rare și tratamente. <-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------Următoarele informații sunt destinate numai profesioniștilor din domeniul sănătății:
Recomandări pentru manipularea în condiții de siguranță Azacitidine betapharm este un medicament citotoxic și, similar altor compuși cu potențial toxic, trebuie luate măsuri de precauție când se manipulează și se prepară suspensia de azacitidină. Trebuie aplicate procedurile pentru manipularea și eliminarea corespunzătoare a medicamentelor citostatice.
Dacă azacitidina reconstituită ajunge în contact cu pielea, se spală imediat, minuțios, cu apă și săpun.
Dacă medicamentul ajunge în contact cu mucoase, se spală minuțios cu apă.
Incompatibilități Acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente, cu excepția celor menționate mai jos (vezi „Procedura de reconstituire”).
Procedura de reconstituire Azacitidine betapharm trebuie reconstituit cu apă pentru preparate injectabile. Perioada de valabilitate a medicamentului reconstituit poate fi prelungită prin reconstituire cu apă pentru preparate injectabile de la frigider (2 °C până la 8 °C). Mai jos sunt prezentate detalii privind păstrarea medicamentului reconstituit. 1. 2. 3. 4.
5.
6.
Personalul medical trebuie să se asigure că are la îndemână următoarele materiale: flacon(oane) de azacitidină; flacon(oane) de apă pentru preparate injectabile; mănuși chirurgicale nesterile; tampoane cu alcool medicinal; seringi de 5 ml cu ac(e).
Se extrag în seringă 4 ml de apă pentru preparate injectabile, asigurându-se că se elimină orice bulă de aer prinsă în interiorul seringii.
Se introduce acul seringii cu apă pentru preparate injectabile prin dopul de cauciuc al flaconului cu azacitidină și se injectează lent 4 ml apă pentru preparate injectabile în flacon.
După scoaterea seringii și a acului, se agită energic flaconul până la obținerea unei suspensii uniforme, opalescente. După reconstituire, fiecare mililitru de suspensie conține 25 mg azacitidină (100 mg/4 ml). Produsul reconstituit este o suspensie omogenă, opalescentă, fără precipitate. Suspensia trebuie aruncată dacă conține particule mari sau precipitate. A nu se filtra suspensia după reconstituire, deoarece aceasta ar putea îndepărta substanța activă. Trebuie să se aibă în vedere faptul că filtrele sunt prezente în unele adaptoare, vârfuri și sisteme închise; prin urmare, astfel de sisteme nu trebuie utilizate pentru administrarea medicamentului după reconstituire.
Se curăță dopul din cauciuc și se introduce în flacon o altă seringă cu ac. Se răstoarnă flaconul cu dopul în jos, asigurându-se că vârful acului se află sub nivelul lichidului.
Se trage de piston pentru a extrage cantitatea de medicament necesară pentru doza corespunzătoare, asigurându-se că se elimină orice bulă de aer prinsă în interiorul seringii. Se scot seringa și acul din flacon și se aruncă acul.
Se ia un ac nou pentru injectare subcutanată (se recomandă un ac de calibrul 25) și se atașează ferm la seringă. Suspensia reconstituită nu trebuie să ajungă la exteriorul acului înaintea injectării, pentru a reduce incidența reacțiilor la locul injectării.
7.
8.
Dacă este necesar mai mult de 1 flacon, se repetă toți pașii de mai sus pentru prepararea suspensiei. Pentru doze care necesită mai mult de 1 flacon, doza trebuie să fie egal divizată, de exemplu, doza de 150 mg = 6 ml, 2 seringi cu câte 3 ml în fiecare seringă. Din cauza retenției din flacon și ac, este posibil să nu se poată extrage toată suspensia din flacon.
Suspensia din seringa de administrare trebuie omogenizată imediat înaintea administrării.
Temperatura suspensiei la momentul injectării trebuie să fie de aproximativ 20 °C până la 25 °C. Pentru a omogeniza suspensia, se rotește energic seringa între palme până la obținerea unei suspensii uniforme, opalescente. Suspensia trebuie aruncată dacă conține particule mari sau precipitate.
Păstrarea medicamentului reconstituit Pentru utilizare imediată Suspensia de Azacitidine betapharm poate fi preparată imediat înaintea utilizării și administrată într-un interval de 45 minute. Dacă timpul scurs depășește 45 minute, suspensia reconstituită trebuie aruncată în mod corespunzător și se va prepara o nouă doză.
Pentru utilizare ulterioară Când este reconstituită cu apă pentru preparate injectabile care nu a fost păstrată la frigider, suspensia reconstituită trebuie pusă la frigider (2 °C până la 8 °C) imediat după reconstituire și păstrată la frigider pentru cel mult 8 ore. Dacă perioada de timp în care medicamentul a fost ținut la frigider depășește 8 ore, suspensia trebuie aruncată în mod corespunzător și se va prepara o nouă doză.
Când este reconstituită cu apă pentru preparate injectabile de la frigider (2 °C până la 8 °C), suspensia reconstituită trebuie pusă la frigider (2 °C până la 8 °C) imediat după reconstituire și păstrată la frigider pentru cel mult 22 ore. Dacă perioada de timp în care medicamentul a fost ținut la frigider depășește 22 ore, suspensia trebuie aruncată în mod corespunzător și se va prepara o nouă doză.
Înaintea administrării, seringa umplută cu soluția reconstituită trebuie lăsată la temperatura camerei cel mult 30 minute, pentru a atinge o temperatură de aproximativ 20 °C până la 25 °C. Dacă timpul scurs depășește 30 minute, suspensia trebuie aruncată în mod corespunzător și se va prepara o nouă doză.
Calcularea dozei individuale Doza totală în funcție de suprafața corporală (SC) trebuie calculată după cum urmează:
Doza totală (mg) = doza (mg/m2) × SC (m2) Următorul tabel este doar un exemplu, cu privire la modul în care se calculează dozele individuale de azacitidină, pe baza unei valori medii a SC de 1,8 m2.
Doza mg/m2 (% din doza inițială recomandată)
Doza totală pe baza SC de 1,8 m2
Număr de flacoane necesare
75 mg/m2 (100 %) 37,5 mg/m2 (50 %) 25 mg/m2 (33 %)
135 mg 67,5 mg 45 mg
2 flacoane 1 flacon 1 flacon
Volumul total de suspensie reconstituită necesar pentru injectarea subcutanată 5,4 ml 2,7 ml 1,8 ml
Mod de administrare A nu se filtra suspensia după reconstituire.
Suspensia reconstituită de Azacitidine betapharm trebuie injectată subcutanat (se introduce acul la un unghi de 45 până la 90°) utilizând un ac de calibrul 25, la nivelul părții superioare a brațului, coapsei sau abdomenului.
Dozele mai mari de 4 ml trebuie injectate în două locuri separate.
Locul injecțiilor trebuie schimbat. Injecțiile noi trebuie administrate la o distanță de cel puțin 2,5 cm
de locul anterior și niciodată în zone sensibile, învinețite, înroșite sau indurate.
Eliminare Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.
Azacitidine betapharm este un medicament anti-cancer care aparține unui grup de medicamente numite „anti-metaboliți”. Azacitidine betapharm conține substanța activă „azacitidină”.
Substanta activa din AZACITIDINE BETAPHARM 25 mg/ml este AZACITIDINUM.
Îl rescriem în cuvinte obișnuite, păstrând toate avertismentele. Nu adăugăm nimic care nu e în textul oficial.
Răspunsul se caută în textul oficial de mai jos. Dacă informația nu e acolo, îți spune că nu e — nu o inventează.