Axitinib Stada este un medicament ce conține substanța activă axitinib. Axitinib scade aportul de sânge către tumoră și încetinește dezvoltarea cancerului. Axitinib Stada este indicat pentru tratamentul cancerului de rinichi în stadiu avansat (carcinom renal în stadiu avansat) la adulți, atunci când alt medicament (sunitinib sau o citokină) nu mai reușește să oprească progresia bolii. Dacă aveți întrebări privind modul de acțiune al acestui medicament sau de ce v-a fost prescris acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră.
Nu luați Axitinib Stada: Dacă sunteți alergic la axitinib sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6). Dacă dumneavoastră credeți că ați putea fi alergic, cereți sfatul medicului dumneavoastră Atenționări și precauții Înainte să luați Axitinib Stada, adresați-vă medicului dumneavoastră sau asistentei medicale -Dacă aveți tensiune arterială mare. Axitinib Stada vă poate crește tensiunea arterială. Este important să vă măsurați tensiunea arterială înainte de a lua acest medicament și, în mod regulat, pe parcursul tratamentului. Dacă aveți tensiune arterială mare (hipertensiune arterială) puteți fi tratat cu medicamente pentru scăderea tensiunii arteriale. Medicul dumneavoastră trebuie să se asigure că tensiunea arterială este controlată înainte de începerea tratamentului cu Axitinib Stada și pe parcursul tratamentului cu acest medicament.
Axitinib Stada poate cauza probleme ale glandei tiroide. Spuneți-i medicului dumneavoastră dacă obosiți mai ușor, dacă în general vă este mai frig decât celorlalte persoane sau dacă vi se îngroașă vocea în timpul tratamentului cu acest medicament. Funcția dumneavoastră tiroidiană trebuie verificată înainte de a lua Axitinib Stada și, în mod regulat, pe parcursul tratamentului. Dacă glanda tiroidă nu producea suficient hormon tiroidian înaintea sau în timpul tratamentului cu acest medicament, trebuie să fiți tratat cu înlocuitor al hormonului tiroidian.
Cereți imediat ajutor medical de urgență și sunați-l pe medicul dumneavoastră dacă, în timpul tratamentului cu acest medicament, prezentați simptome cum sunt durere sau senzație de presiune în piept, durere la nivelul brațelor, spatelui, gâtului sau mandibulei, scurtare a respirației, amorțeală sau slăbiciune musculară pe o jumătate a corpului, dificultăți de vorbire, dureri de cap, tulburări de vedere sau amețeli.
Axitinib Stada vă poate crește riscul de sângerare. Spuneți-i medicului dumneavoastră dacă, în timpul tratamentului cu acest medicament, aveți orice sângerare, eliminați sânge după tuse sau spută cu sânge.
Axitinib Stada poate crește riscul de apariție a unei perforații în stomac sau intestin sau de formare a unei fistule (o comunicare anormală, de forma unui tub, între o cavitate normală a corpului și o altă cavitate a corpului sau piele). Spuneți medicului dumneavoastră dacă aveți dureri abdominale severe în timpul tratamentului cu acest medicament. -Dacă urmează să vi se efectueze o operație sau dacă aveți o rană care nu s-a vindecat. Medicul dumneavoastră trebuie să oprească administrarea Axitinib Stada cu cel puțin 24 de ore înaintea operației, deoarece acesta poate afecta vindecarea rănii. Tratamentul dumneavoastră cu acest medicament trebuie reînceput când plaga s-a vindecat în mod adecvat.
Cereți imediat ajutor medical de urgență și sunați-l pe medicul dumneavoastră. Aceasta ar putea fi o reacție adversă neurologică rară numită sindrom de encefalopatie posterioară reversibilă.
Medicul dumneavoastră trebuie să vă facă analize de sânge pentru a vă verifica funcția ficatului înaintea și în timpul tratamentului cu Axitinib Stada. -Dacă, în timpul tratamentului cu acest medicament, aveți simptome cum sunt oboseală excesivă, umflare a abdomenului, a picioarelor sau a gleznelor, scurtare a respirației sau vene proeminente la nivelul gâtului. Axitinib Stada poate crește riscul de apariție a evenimentelor de insuficiență cardiacă. Medicul dumneavoastră trebuie să vă monitorizeze periodic în decursul tratamentului cu axitinib pentru a descoperi apariția semnelor sau simptomelor de insuficiență cardiacă. Utilizarea la copii și adolescenți Axitinib Stada nu este recomandat persoanelor cu vârsta sub 18 ani. Acest medicament nu a fost studiat la copii și adolescenți. Axitinib Stada împreună cu alte medicamente Unele medicamente pot influența Axitinib Stada sau pot fi influențate de acesta. Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luați, ați luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente, inclusiv medicamente obținute fără prescripție medicală, vitamine sau medicamente din plante. Este posibil ca medicamentele enumerate în acest prospect să nu fie singurele care pot interacționa cu Axitinib Stada. Următoarele medicamente pot crește riscul de reacții adverse la administrarea Axitinib Stada :
Următoarele medicamente pot reduce eficacitatea Axitinib Stada :
-dexametazonă, un medicament steroidian prescris pentru mai multe afecțiuni diferite, inclusiv pentru boli grave; -fenitoină, carbamazepină sau fenobarbital, antiepileptice utilizate pentru oprirea crizelor convulsive; -sunătoare (Hypericum perforatum), un preparat pe bază de plante utilizat în tratamentul depresiei. Nu trebuie să luați aceste medicamente în timpul tratamentului dumneavoastră cu Axitinib Stada. Dacă luați oricare dintre aceste ele, spuneți medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale. Medicul dumneavoastră vă poate schimba doza acestor medicamente, vă poate schimba doza de Axitinib Stada sau vă poate schimba tratamentul cu un alt medicament. Axitinib Stada poate crește reacțiile adverse asociate teofilinei, utilizată în tratamentul astmului bronșic sau al altor boli pulmonare. Axitinib Stada împreună cu alimente și băuturi Nu luați acest medicament cu grepfrut sau suc de grepfrut, deoarece aceasta poate crește riscul de reacții adverse. Sarcina și alăptarea
Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor Dacă aveți amețeli și/sau vă simțiți obosit în timpul tratamentului cu Axitinib Stada, fiți precauți atunci când conduceți sau folosiți utilaje. Axitinib Stada conține lactoză Dacă medicul dumneavoastră v-a atenționat ca aveți intoleranță la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebați înainte de a lua acest medicament. Axitinib Stada conține sodiu Acest medicament conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per comprimat filmat, adică practic „nu conține sodiu”.
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului dumeavoastră, farmacistului sau asistentei medicale pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Axitinib Stada poate avea efecte dăunătoare asupra fătului sau a sugarului alimentat la sân. Nu luați acest medicament în timpul sarcinii. Dacă sunteți gravidă sau credeți că ați putea fi gravidă spuneți-i medicului dumneavoastră înainte de a lua acest medicament. Folosiți o metodă eficace de contracepție în timp ce luați Axitinib Stada și până la 1 săptămână după ultima doză administrată din acest medicament, pentru a preveni sarcina. Nu alăptați în timpul tratamentului cu Axitinib Stada. Dacă alăptați, medicul dumneavoastră trebuie să stabilească cu dumneavoastră fie întreruperea alăptării, fie întreruperea tratamentului cu Axitinib Stada
Text din prospectul acestui medicament.
Axitinib Stada nu este recomandat persoanelor cu vârsta sub 18 ani. Acest medicament nu a fost studiat la copii și adolescenți. Axitinib Stada
Text din prospectul acestui medicament.
Luați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur. Doza recomandată este de 5 mg de două ori pe zi. Apoi, medicul dumneavoastră vă poate crește sau scădea doza în funcție de modul în care tolerați tratamentul cu Axitinib Stada. Înghițiți comprimatele filmate întregi, cu apă, cu sau fără alimente. Luați dozele de Axitinib Stada la interval de aproximativ 12 ore. Dacă luați mai mult Axitinib Stada decât trebuie Dacă luați în mod accidental prea multe comprimate sau o doză mai mare decât aveți nevoie, cereți imediat sfatul medicului. Dacă este posibil, arătați-i medicului ambalajul sau acest prospect. Ați putea avea nevoie de îngrijiri medicale. Dacă uitați să luați Axitinib Stada Luați doza următoare la ora obișnuită. Nu luați o doză dublă pentru a compensa comprimatele uitate. Dacă aveți vărsături în timp ce luați Axitinib Stada Dacă prezentați vărsături nu trebuie luată o doză suplimentară. Luați doza următoare prescrisă la ora obișnuită. Dacă încetați să luați Axitinib Stada Dacă nu puteți lua acest medicament așa cum vi l-a prescris medicul sau dacă simțiți că nu mai aveți nevoie de acesta, adresați-vă imediat medicului dumneavoastră. Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Unele reacții adverse pot fi grave. Trebuie să vă adresați imediat medicului dumneavoastră dacă manifestați oricare dintre următoarele reacții adverse grave (vezi și pct. 2 „Ce trebuie să știți înainte să luați Axitinib Stada”):
Alte reacții adverse ale tratamentului cu Axitinib Stada pot include: Foarte frecvente: pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane
Raportarea reacțiilor adverse Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacții adverse nemenționate în acest prospect. De asemenea, puteți raporta reacțiile adverse direct la Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucuresti 011478- RO e-mail: [email protected] Website: www.anm.ro Raportând reacțiile adverse, puteți contribui la furnizarea de informații suplimentare privind siguranța acestui medicament.
Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie și folia de blister sau flacon după “EXP”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de umiditate. Nu utilizați nicio cutie care este deteriorată sau prezintă semne de desigilare. Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Substanța activă este axitinib. Axitinib Stada comprimate filmate este disponibil în diferite concentrații. Axitinib Stada 1 mg: fiecare comprimat filmat conține axitinib 1 mg Axitinib Stada 5 mg: fiecare comprimat filmat conține axitinib 5 mg
Cum arată Axitinib Stada și conținutul ambalajului Comprimatele filmate Axitinib Stada 1 mg sunt de culoare roșie, rotunde, biconvexe, inscripționate cu „A7TI” pe o parte și „1” pe cealaltă, având diametrul de 6 mm. Comprimatele filmate Axitinib Stada de 5 mg de culoare roșie, ovale, biconvexe, inscripționate cu „A7TI” pe o parte și „5” pe cealaltă, având lungimea de aproximativ 15 mm si lățimea 8 mm. Axitinib Stada este disponibil sub formă de blistere sau blistere perforate unidoză. Fiecare ambalaj conține 14, 14×1, 28, 28×1, 56, 56×1, 60 sau 60×1 comprimate filmate. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate. 6 Deținătorul autorizației de punere pe piață si fabricantul Deținătorul autorizației de punere pe piață STADA M&D SRL Strada Sfântul Elefterie, nr. 18, Parte A, Etaj 1, Sector 5 București, Romania Fabricant Synthon Hispania, S.L. c/ Castelló, 1 Sant Boi de Llobregat 08830 Barcelona Spania Synthon B.V. Microweg 22 6545 CM Nijmegen Țările de Jos STADA Arzneimittel AG Stadastrasse 2-18 61118 Bad Vilbel Germania Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spațiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale: Țările de Jos Axitinib STADA 1 mg, filmomhulde tabletten Axitinib STADA 3 mg, filmomhulde tabletten Axitinib STADA 5 mg, filmomhulde tabletten Axitinib STADA 5 mg, filmomhulde tabletten Austria Axitinib STADA 1 mg Filmtabletten Axitinib STADA 3 mg Filmtabletten Axitinib STADA 5 mg Filmtabletten Axitinib STADA 7 mg Filmtabletten Belgia Axitinib EG 1 mg filmomhulde tabletten Axitinib EG 3 mg filmomhulde tabletten Axitinib EG 5 mg filmomhulde tabletten Axitinib EG 7 mg filmomhulde tabletten Cipru Axitinib/STADA 1 mg Axitinib/STADA 3 mg Axitinib/STADA 5 mg Axitinib/STADA 7mg Germania Axitinib AL 1 mg Filmtabletten Axitinib AL 3 mg Filmtabletten Axitinib AL 5 mg Filmtabletten Axitinib AL 7 mg Filmtabletten Danemarca Axitinib STADA 1mg filmovertrukne tabletter Axitinib STADA 3mg filmovertrukne tabletter Axitinib STADA 5mg filmovertrukne tabletter Axitinib STADA 7mg filmovertrukne tabletter Estonia Axitinib STADA Spania Axitinib STADA 1 mg comprimidos recubiertos con película EFG Axitinib STADA 3 mg comprimidos recubiertos con película EFG Axitinib STADA 5 mg comprimidos recubiertos con película EFG Axitinib STADA 7 mg comprimidos recubiertos con película EFG Finlanda Axitinib STADA 1 mg kalvopäällysteiset tabletit 7 Axitinib STADA 3 mg kalvopäällysteiset tabletit Axitinib STADA 5 mg kalvopäällysteiset tabletit Axitinib STADA 7 mg kalvopäällysteiset tabletit Franta AXITINIB EG 1 mg, comprimé pelliculé AXITINIB EG 3 mg, comprimé pelliculé AXITINIB EG 5 mg, comprimé pelliculé AXITINIB EG 7 mg, comprimé pelliculé Grecia Axitinib/STADA 1mg Axitinib/STADA 3mg Axitinib/STADA 5mg Axitinib/STADA 7mg Islanda Axitinib STADA 1 mg filmuhúðaðar töflur Axitinib STADA 3 mg filmuhúðaðar töflur Axitinib STADA 5 mg filmuhúðaðar töflur Axitinib STADA 7 mg filmuhúðaðar töflur Lituania Axitinib STADA 1 mg plėvele dengtos tabletės Axitinib STADA 3 mg plėvele dengtos tabletės Axitinib STADA 5 mg plėvele dengtos tabletės Axitinib STADA 7 mg plėvele dengtos tabletės Luxemburg Axitinib EG 1 mg comprimés pelliculés Axitinib EG 3 mg comprimés pelliculés Axitinib EG 5 mg comprimés pelliculés Axitinib EG 7 mg comprimés pelliculés Letonia Axitinib STADA 1 mg apvalkotās tablets Axitinib STADA 3 mg apvalkotās tablets Axitinib STADA 5 mg apvalkotās tablets Axitinib STADA 7 mg apvalkotās tablets Norvegia Axitinib STADA România Axitinib Stada 1mg, comprimate filmate Axitinib Stada 3mg, comprimate filmate Axitinib Stada 5mg, comprimate filmate Axitinib Stada 7mg, comprimate filmate Suedia Axitinib STADA 1 mg filmdragerade tabletter Axitinib STADA 3 mg filmdragerade tabletter Axitinib STADA 5 mg filmdragerade tabletter Axitinib STADA 7 mg filmdragerade tabletter Acest prospect a fost aprobat în februarie 2026. 8
Axitinib Stada este un medicament ce conține substanța activă axitinib.
Substanta activa din AXITINIB STADA 1 mg este AXITINIBUM.
Se prezintă sub formă de comprimate filmate, 1mg.
Îl rescriem în cuvinte obișnuite, păstrând toate avertismentele. Nu adăugăm nimic care nu e în textul oficial.
Răspunsul se caută în textul oficial de mai jos. Dacă informația nu e acolo, îți spune că nu e — nu o inventează.